Florinel Prescură, rezident de peste 20 de ani în Italia, candidează pentru a doua oară la alegerile locale
Vrânceanul Florinel Prescură, rezident de peste 20 de ani în localitatea Maniago (Provincia Pordenone) a decis să candideze pentru a doua oară, la alegerile locale, care vor avea loc în data de 12 IUNIE 2022, pentru a ocupa un post de consilier comunal în cadrul primăriei din Maniago.
Florinel Prescură are 43 ani și este originar din Focșani, Jud. Vrancea. La fel ca si alți români, a plecat în Italia în anul 1998 pentru prima dată, iar în anul 2000 s-a reintors unde a și rămas definitiv.
”Am plecat în Italia pentru o viață mai bună pentru mine și familia mea. Decizia mea e asemănătoare milioanelor de români care au decis să-și caute norocul în străinătate. Nu e nimic spectaculos. Am ajuns în apropiere de Roma, în zona Zagarolo. Acolo am muncit pentru circa patru ani. Apoi m-am stabilit la Maniago, în provincia Pordenone și de atunci am rămas aici. Lucrez de 19 ani într-o fabrică metalmecanică ” SIAP Maniago”, care face parte din Grupul CARRARO”, ne-a declarat Florinel Prescură.
Paul Vătămanu, consilier local al primăriei din Azzano Decimo, candidează pentru un nou mandat
Florinel Prescură candidează pentru a doua oară la alegerile locale
În 2015 a participat în București la Congresul Românilor de Pretutindeni, în urma căruia a luat decizia de a se alătura echipei din Diaspora Italiană. De atunci, dăruiește o mare parte din timpul său liber pentru a ajuta comunitatea românească din Friuli Veneția Giulia și Veneto.
Românul va candida pe listele PD (Partidul Democratic), după ce a făcut diferite acorduri cu filialele locale ale partidului italian. Este Vicepreședinte al Partidului Democratic filiala Maniago și Vajont (delegat pentru Comunitatea Românească), dar și Președintele Asociației “ROMENI EUROPEI filiala de Pordenone”.
„Fiind în contact direct cu comunitatea românească și diferite persoane publice, am dezvoltat răbdare, pasiune și competențe pe care astăzi le pot aplica cu profesionalism și siguranță. Am învățat să ascult, să înțeleg nevoile fiecărei persoane și să găsesc cele mai bune soluții pentru fiecare cetățean român care a apelat la mine. Am crezut în fiecare pas pe care l-am făcut din 2015 pâna astăzi.
Am obținut rezultate foarte bune în regiunile Friuli Venezia Giulia și Veneto, organizând evenimente inclusiv cu sprijinul autorităților italiene. Vreau să vă asigur că voi continua acest proiect și că voi fi demn de încrederea dumneavoastră, construind împreună un viitor mai bun pentru noi românii din Maniago și nu numai”, a declarat Florinel Prescura.
Românii care au rezidența în teritoriu și vârsta de peste 18 ani trebuie să știe că au drept de vot la alegerile locale din orașele italiene.
Cu prilejul unei vizite, care a avut loc în 1 Aprilie 2022, a domnului Florinel Prescura la sediul Consulatului de la Trieste „Italia”, aflăm din partea Oficiului Consular, câteva informații utile si importante despre procedura de votare.
Pentru a beneficia de calitatea de alegător în procesul de alegere a primarului și consilierilor locali, cetățenii români rezidenți în Italia trebuie să se înscrie, în mod gratuit, pe listele electorale suplimentare, completând un formular pe care îl vor transmite către oficiul electoral din cadrul Primăriei locale.
Procedura de înscriere și formularul-tip pot fi completate la ghișeul electoral al Primăriei localității în care aveți reședința.
Pentru cei din comunitatea românească care își doresc să voteze, trebuie să știe că au nevoie de cardul electoral (tessera elettorale). Acest card se obține cu maximum 40 de zile înaintea alegerilor, mai exact până pe data de 29 Aprilie 2022, pe baza unei cereri care trebuie depusă la primăria din Maniago.
Cu ocazia vizitei, Consulul General, D-nul Cosmin Victor Lotreanu a salutat candidatura domnului Florinel Prescură la viitoarele alegerile locale din data 12 IUNIE 2022 care vor avea loc la Maniago, provincia Pordenone.
Consulatul General al României la Trieste salută și susține participarea activă a cetățenilor români la viața politică locală a țării de reședință , pentru a putea face astfel vocea comunității românești mai puternică.
Apreciat de primar
Conaționalul nostru este apreciat și de actualul primar din localitatea Maniago, Andrea Carli, cât și de viceprimarul, Umberto Scarabello, care declară următoarele cuvinte:
„Îl cunoaștem pe Florinel Prescura de câțiva ani buni și am avut foarte multe ocazii prin care am putut să apreciem calitățile lui. O persoană cu care putem colabora și mereu disponibilă.
În calitate de Președinte a Asociației „Rumeni Europei” este o mare resursă pentru comunitatea românească, care este a doua ca număr din punct de vedere al cetățenilor străini care locuiesc în orașul Maniago.
Domnul Prescura, pe lângă faptul că și-a ajutat conaționalii la orice practică birocratică, a și muncit pentru a apropria comunitatea românească de cea italiana, în diverse sectoare precum cel al sportului, culturii și turismului, obținând mereu rezultate bune.
Dorim să subliniem și contributul său în a facilita și organiza diverse vizite ale instituțiilor românești precum, Consulatul General al României la Trieste sau a Institutul Român de Cultură din Veneția, întâlniri care au contribuit la o legătură mai sănătoasă între cele două țări.”
Un articol de Irina Gavriluț