Suntem o familie din Romania, care din mai 2007 locuim impreuna in Italia. Rezidenta o avem in Comune di Scandriglia, Prov. Rieti. Am plecat din Romania unde nu am fost respectati ca oameni.
Ne-am dori sa ramanem in Italia pentru ca copilul cu handicap sa poata sa mearga la scoala, insa acum sotul neavand de munca, riscam sa fim expulzati. Apelam pe aceasta cale la toti cei care au posibilitatea, sa-i ofere sotului posibilitatea de a castiga prin munca o paine pentru a-si intretine familia. E mecanic auto de profesie, a lucrat si ca tractorist, de asemenea, in constructii.
Sotul, a venit din 2005 la munca in Italia. Spunand unor persoane situatia copilului nostru, l-au sfatuit sa ne aduca si pe noi in Italia pentru a merge cu ea la Spitalul BAMBINO GESU’ pentru a incerca orice putem face din punctul de vedere al sanatatii.
Am facut reintregirea familiei in 2007, iar pe vremea aceea sotul lucra in constructii cu contract de munca: imediat am facut cod fiscal, “tessera sanitaria”, medic de familie…rezidenta etc.
In septembrie 2007 am fost internata la Bambino Gesù cu copilul, unde a fost supusa multor investigatii, iar atunci nu stiam sa vorbesc deloc limba italiana. Cand trebuia sa fac RMN-ul mi-au adus un voluntar sa-mi traduca pentru a completa formularul. Acea persoana a fost o doamna de la Asociatia IRFI “Italia Romania Futuro Insieme” din Roma, careia doresc sa-i multumesc pentru tot ajutorul pe care ni l-a dat in toti acesti ani.
Dupa iesirea din spitalul Bambino Gesù si dupa cateva luni de terapie la domiciliu, m-au sfatuit cei din Primaria unde eram rezidenta (Frasso Sabino, Rieti) sa inscriu fetita la gradinita (asilo). In ianuarie 2008 am facut cererea pentru invaliditate (iar din februarie 2009 primesc indemnizaţia de însoţitor (“indennità di accompagno”).
Din septembrie 2008 Alexandra a intrat in clasa I (am ramas surprinsa fiindca a fost acceptata intr-o scoala normala, nu cum se face in Romania unde sunt trimisi la scoli speciale pentru handicapati) .
Sotul a lucrat in constructii, iar din 2009 a lucrat intr-o “officina” ca mecanic, tinichigiu, vopsitor, electrician auto. La inceput a lucrat part time cu contract, dupa care, anul trecut, in decembrie 2013, a ramas fara munca. Acum 2 ani, fostul patron de munca l-a concediat fara sa-l instiinteze: in toti anii astia, desigur, nu am mai luat nici un fel de alocatie sau alt ajutor pentru copii. In ianuarie 2014, sotul a facut denunt “vertenza” la sindicate..
Vreau sa spun ca pana in 2011 mi-a fost frica sa mai raman insarcinata. Apoi, a dat Dumnezeu sa pot avea incredere intr-un medic in Italia, si dupa 12 ani sa pot da nastere unui al doilea copil sanatos.
Doresc pe acesta cale sa multumesc din suflet doamnei doctor Daniela Bucari, pentru toata atentia, grija, afectiunea si competenta de care a dat dovada. In Romania, daca nu am avut banii pregatiti pentru asistente si medicii care ar fi trebuit sa-mi faca cezariana, am fost lasata, uitata pe patul de nastere pana eram aproape de coma; m-am facut toata albastra, simteam copilul ca il pierd si ei mi-au spus sa astept, oricum nu garanteaza ca traim nici una.
Aici, in schimb, am fost foarte bucuroasa ca copilul meu asa infirm cum e, a fost primit la scoala ca si cum ar fi fost un copil normal; a facut terapie educaţională riabilitativa, mi-au acordat un carut pentru transport, o educatoare personala (asistenta de baza nu a avut la scoala din cauza lipsei de fonduri din Comuna). Dar toate bune si frumoase pana anul trecut in ianuarie cand am schimbat rezidenta intr-o alta localitate, Comune di Scandriglia (RI).
Aici, nimeni nu s-a interesat de acest copil si de familia lui. Timp de un an si jumatate nimeni a binevoit sa faca o vizita domiciliara.
In februarie 2014, am fost intr-o situatie dificila din toate punctele de vedere. Am mers la Primarie, am vorbit cu asistenta sociala, avand ramase neplatite 2 luni de chirie (“affitto”), gazul (aveam o factura de 700,00 Eur si sosise alta in jur de 900,00 Eur), lumina (mai putin de 180,00 Eur vara si 350,00 Eur iarna), nu am reusit sa le platim, deoarece sotul a ramas fara munca, eu nu lucrez, din moment ce ma ocup de cei doi copii, astfel am cerut ajutorul Primariei, care mi-a acordat doua rate de cate 500,00 Eur fiecare.
Dupa aceasta interventie, ne-am trezit cu “polizia municipala” la usa; au spus ca asa se procedeaza in aceasta Comuna: daca nu avem un contract de munca, ne repatriaza in Romania, sau va intra la mijloc asistenta sociala si riscam sa ramanem fara copii. Eu si sotul meu, de atunci stam cu frica amenintarii ca putem ramane fara ei. Ma intreb in fiecare zi: ce-o sa facem?
Noi nu am venit aici sa profitam de nimeni, suntem oameni muncitori si la locul nostru. Sotul meu este un om harnic, cinstit si cauta de munca zi de zi; si cu toate ca e bazat pe meseria lui, nu-i deloc usor sa gaseasca pe cineva care sa-i faca contract de munca. Ce-i pozitiv e ca de la Primarie, ne-au sunat apoi si si-au cerut scuze… Dar, oare, frica asta care intra in tine, o mai poti scoate vreodata? Dar, ma intreb, oare, aceste fiinte au copii, sunt in stare sa se sacrifice trup si suflet pentru doi ingeri de copii cum ma sacrific eu si sotul meu? Dar mai intreb si altceva: Cetatenii italieni care raman fara munca, pe acei oameni unde ii trimit ? Facem parte din Uniunea Europeana, oare ar trebui sa mai fim considerati straini, sau emigranti? Nu suntem oare cetateni ai aceleiasi Patrii, care este Uniunea Europeana?
Repet, noi suntem o familie muncitoare, nu am umblat niciodata sa cersim nicaieri; mai mult, in Romania ne-am intretinut singuri dupa casatorie, fara ajutorul familiei. Acum am ajuns intr-o situatie extrem de dificila. Daca sotul ar fi avut in continuare un loc de munca, nu ajungeam sa solicit ajutorul Primariei, si imi pare foarte rau ca i-am deranjat.
Acum sunt in impas, nu stiu incotro sa apuc. In Romania daca ne intoarcem, va trebui s-o luam de la zero; acolo copilul nu v-a mai putea merge la scoala, terapiile si medicii mai putin interesati sa rezolve problemele care le are copilul meu (nu generalizez) sau, sa ramanem aici, incercand sa mergem mai departe cu toate piedicile care ni se pun.
Vreau sa fie foarte clar, eu si sotul meu, in Italia nu am venit sa furam, sa cerşim, sa ne facem palate sau conturi in banci, am venit aici pentru acest copil, care sufera din cauza unor oameni care nu si-ai facut datoria. Suntem aici pentru ca Alexandra sa poata frecventa o scoala, sa aiba un trai decent si sa fie tratata medical cat se poate. Aici in Italia, dupa un an de zile copilul meu a facut primii pasi la varsta de 8 ani jumatate: va puteti imagina bucuria unor parinti care nu au vazut-o mergand pana atunci, numai purtata in brate !?!
De ce acum de frica, eu ar trebui sa ma intorc inapoi in acea lume ? As vrea foarte mult sa fiu lasata sa-mi pot creste copii linistita aici.
In Italia beneficiez doar de “indennità di accompagno”, indemnizaţia de însoţitor, in rest de la statul italian economic nu primesc nimic altceva. Am facut cerere pentru “indennità di frequenza”, indemnizaţia pentru creşterea copilului, din noiembrie 2012, insa la patronat mi-au spus ca nu sunt compatibile. Acum, dupa ce le-am spus ca plec in Romania, mi-au raspuns ca s-ar putea face cerere si pentru asta. Cine-mi poate spune cum stau lucrurile ? Primesc raspunsuri foarte diferite si sunt trimisa de la Ana la Caiafa la Irod…
Va multumim din tot sufletul celor care ne-ati fost alaturi!
Fam. Mihai, mobil: 3776811315
