in

Din Bari la Frankfurt, în plină pandemie, o adolescentă sculptează prietenia. ”Pandemia ne-a fixat emoțiile in timp”

Este o mică poveste de amiciție, dintre doi tineri, care pe timp de pandemie, constrânși să steam mai mult în casă, își împărtășesc din talentul lor. Sara, o adolescentă de 14 ani din Bari și amicul ei, de aceeași vârstă, din Portugalia combină poezia cu desenul și publică un volum de poezii scrise de băiat, ilustrate cu desenele Sarei.

“Eu italo-româncă, el portughez, unica noastră posibilitate de a comunica fiind engleza, dar printre multe alte lucruri pe care le avem în comun, cel mai mult ne unește latura artistică”, spune Sara, adolescentă de doar 14 ani, din Bari, care, cu opt luni în urmă, în mijlocul pandemiei mondiale, s-a mutat în Frankfurt, Germania, împreună cu mama sa.

Aici și-a cunoscut noii colegi de clasă, cu chipurile acoperite de măști, fară posibilitate de a se apropia, dar învățând să-i iubească printre surâsuri exprimate doar în priviri.

“În ciuda a toată anormalitatea care mă înconjura, m-am simțit mai norocoasă fata de foștii colegi de clasă din Bari, care luni de zile nu au putut frecventa școlile și au luat lecțiile acasă, în fata calculatorului, în pijamale”, spune ea.

Dar chiar din această experiență de tristă izolare și nostalgie s-a născut inspirația Sarei pentru micile sale opere de artă. A ales de fapt să realizeze mici reproduceri ale operelor personale și ale unuia dintre cei mai dragi prieteni ai săi, cimentand astfel în timp expresiile chipurilor, ale ochilor, ale surâsurilor ascunse de măști, în ciuda unei perioade istorice atât de anormale și atât de triste.

Mici statuete reprezentând o prietenie ce depășește granițe și greutăți datorate diversității culturale și limbii, dar cu precădere mici opere de artă care, din Bari în Frankfurt unesc prin artă și exprimă dorința de a trai din nou o viață normală care ne-a lipsit atât de mult.

“Prietenia noastră a început cu un schimb de mici daruri: eu cu desenele mele iar el cu poeziile lui”, povestește Sara.

“Din această splendidă legătură se naște o colaborare frumoasă: publicarea volumului de o sută de poezii scrise de prietenul meu, volum care are pe copertă două din desenele mele. Din marea de poezii scrise de el, preferatele mele sunt Hearth și Warming, care vorbesc despre puterea dragostei și încălzirea inimii prin dragoste”, explică ea din nou.

Sara, care spune că abia așteaptă să-și regăsească foștii colegi de clasă de la care și-a luat rămas bun acum un an, mărturisește: “Vreau să creez ceva nou pentru a sărbători împreună cu ei sfârșitul pandemiei”.

Monica Irimia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Ia românească la Bari, evenimente deosebite organizate de asociația TraciaLand. ”Iubirea pentru țara mea rămâne ca o făclie vie”

Green Pass, „nu fotografiați niciodată codul QR”: un pericol grav