Menu
in

Diasporeni sau sclavii Europei?

Pentru că suntem în al treizecilea an de la revoluția din ’89, nu puteam să nu fac o analiză a evoluției românului de rând, mai bine spus al emigrantului.

După distrugerea industriei în România, a avut loc împroprietărirea, pentru a da posibilitatea cetățeanului de a mai respira un an sau doi după ce a pierdut locul de muncă. După necesități, aceste terenuri au fost vândute sau date la asociații în arendă. În ambele cazuri, veniturile realizate nu puteau satisface nevoile pe un termen lung. Atunci, o parte au plecat din țară pentru a-și găsi un rost, o posibilitate de a-și întreține familia.

În primii zece ani, banii trimiși în România au ajutat membrii familiei pentru a trăi decent, iar copiii să urmeze școli, licee și facultăți. Acest lucru a făcut să crească economia românească dar în același timp, țările din vest, pierdeau capital pentru că banii câștigați de noi, în proporție de minim cinzeci la sută mergeau în România.

În 2007 am fost incluși în Comunitatea Europeană dar nu cu drepturi depline, ci doar pentru a da posibilitatea țărilor de la putere de a recupera capitalul „scurs” în România, prin construirea Mall-urilor.

Da. Românul a devenit un sclav consumator. De aceea mă întreb: avem un guvern al României sau un guvern condus de interesele țărilor dezvoltate???

Recapitulez:
1 – Distrugerea industriei a dus la reducerea concurenței și emigrarea de personal calificat.
2 – Capitalul trimis în țară este recuperat de firmele țărilor din vest.
Deci mă (vă) întreb: suntem diasporeni (oameni plecați din motive politice) sau emigranți (oameni plecați la muncă)?
Să auzim numai de bine!

Marius Dogaru

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version