Am participat la conferința găzduită de Palatul Cotroceni sub tema „Diaspora – vector de dezvoltare”. Trec peste aspectele legate de organizare, pentru că a fost una dezastruoasă si nu cred că este constructivă o dezbatere pe marginea unui lucru prost făcut.
Păcat numai că palatul Cotroceni îl găzduieşte pe omul care a câştigat preşedinția țării cu motto-ul „România lucrului bine făcut”.
Multă lume la conferință. În general oameni cu interese proprii care au venit acolo să şi le facă cunoscute. Genul de persoane pe care eu nu le salut şi a doua oară după ce îmi dau seama că nu subiectul întâlnirii îi interesează, ci câştigul personal, de imagine sau de bani.
Au fost şi câteva persoane care cunosc diaspora îndeaproape şi care au rămas cu un sentiment de dezamăgire. De asemenea, doi participanți la discuții au intervenit cinstit şi aplicat pe subiect: Dacian Cioloş şi ministrul Marius Bostan. Atât!
Pentru că nu am avut decât o ocazie în care am putut interveni în dezbateri, moment pe care l-am folosit pentru a sublinia nevoia de pregătire a şcolii româneşti pentru reintegrarea sau integrarea copiilor diasporenilor care ar reveni în țară, aş vrea să subliniez câteva aspecte în plus.
Eu văd repatrierea într-un mod în care unii dintre managerii proiectului „Repatriot” nu o văd. Dar eu nu vreau bani, îmi vreau doar semenii înapoi acasă.
Astfel şi foarte pe scurt:
– programe conduse sub egida guvernului care să prevadă o taxare prietenoasă pentru firmele deschise de diasporeni în România, odată întorşi. Mai clar: să nu li se taxeze afacerile timp de doi ani de zile.
– birouri speciale în primării. Mai clar: fiecare primărie să aibă un birou dedicat românilor care vin în țară să investească bani. Aceste birouri au menirea să rezolve ele toate problemele administrative, prin colaborare la nivel de instituții, fără să îi trimită pe oameni sa viziteze zeci de birouri până scot trei acte.
– programe de integrare sau reintegrare a copiilor în scolile româneşti, conduse de Ministerul Educației. Mulți dintre copiii românilor plecați din țară, poate chiar născuți peste graniță, nu cunosc nici limba română, nicidecum nu s-ar descurca să trăiască printre copiii români şi din punct de vedere social.
Asta ar fi urgent.
În plan secund, dar tot o urgență este: infrastructură, sănătate publică, politici de mediu. Dacă n-aş avea acest minimum necesar, nu m-aş întoarce acasă să investesc banii mei munciți în străinătate, după ce m-au dat afară din țară din lipsă de organizare socială. Ca să nu scriu cuvântul CORUPȚIE.
Crina Dobre