Articolul publicat ieri, 26 septembrie, pe pagina online a Gazetei Româneşti, despre Lucian Boncea, român din Salerno dezamăgit de proprii conaţionali, a stârnit discuţii aprinse pe pagina noastră de Facebook.
Lucian Boncea, reprezentantul comunităţii din Salerno: "Românii sunt trădători"
“Pe mine m-au trădat într-o oarecare măsură toţi românii pe care i-am cunoscut în Italia (fără excepţie)- scrie Ioana Ceapa Dobre-. Eu împreună cu soţul meu am ajutat mulţi conaţionali fără să le cerem nimic în schimb. Ca feed back am avut doar un pronunţat gust amar. Au fost şi putine ocazii în care un român m-a ajutat cu ceva şi apoi, neavând nimic în schimb, mi-a reproşat că m-a ajutat ca şi când un raport interuman ar fi un raport economic de tipul cost-beneficiu. Concluzia: nicio satisfacţie din partea românilor pe care i-am întâlnit în Italia. Cu toate acestea nu aş putea spune niciodată că românii sunt trădători, că românii sunt hoţi sau ca italienii sunt fustangii. Pot spune în schimb că unii romani sunt trădători sau hoţi şi că unii italieni sunt fustangii”.
Un alt cititor al Gazetei, Remus Constantin Raclău a comentat astfel:
“Priveste in jur, cu sinceritate, in "comunitatea" noastra si spune-mi daca-ti place ceea ce vezi si mai ales ceea ce auzi. Am auzit odata un moldovean intr-o parcare, vorbind la telefon cu un alt coleg de pe camion
“Ăi, Ioani, au dreptati iștia ăi sâ șii suparaț pi noi! Sântem mulț, sântem răi, vorghim urât, ni îmbătăm ca porși șî ni batim ca chiori; o vindim șî pi mama dacâ iesâ banu, ni codoșâm ca curvili șî ni uităm la fimeili lor ca ghițălu la țâța vașii. Acu las câ niși fimeili noastri nu-s mai breji șî o dă șî prin veșini.
Ni plași sî avem șî punim mâna pi tăt și ni chicâ la-ndemânâ. Aruncăm di tăti pi undi sâ nimerești câ ni chicâ mânili dacâ li punim la tomberon. Cu munca nu pria ni omorâm șî tre sî stei iștia cu ochii pi noi ca pi butelii, câ cum s-o-ntors, cum aprindim țîgara.
Di s-ar pute, ar trebui sî șim cu tășî șăfi. Ie s-ntrebi pi vreounu cari vini pi-acasâ și fași-Italia: tăț îs directori. Ni fandosâm di parc-am și nuș-ci-mparaț șî sântem fudui di nu ni-ajunji niși cu prăjâna la nas șî dacâ ni zîși șineva ceva sărim di cur în sus șî fașim scandal câ macar la asta ni prișepim ghini.
Și-i mai rău îi câ-nloc sâ ni ajutăm, la necaz, râdim uni di alțâ: Io' și prost îi, io' ci-o pățât. Șî pi urmâ vrem riespect. Di undi riespect șî cum dracu s-o dușim ghini uni dacâ ni comportăm așa!…”
M-a uns la inimă când l-am auzit. Asta înseamnă că suntem conștienți de hachițele noastre și asta-i prima condiție pentru a ne putea vindeca. Să ne privim în ochi unii pe alții, să acceptăm cu sinceritate și bunăvoință ce și cum suntem și să ne ajutăm să devenim mai buni.
Sunt de acord cu faptul că nu se pot extinde judecați la nivelul unei întregi comunități și că fiecare caz trebuie tratat în parte – numai că asta ar lua al naibii de mult timp și atunci ”lucrăm” cu ”valori medii”.
