Italia, țara care găzduiește cel mai mare număr de români, se pregătește de alegerile locale care vor avea loc în toamna acestui an, în zilele de 3 și 4 octombrie, în cea mai mare parte a regiunilor. Aceste alegeri au o deosebită importanță pentru românii stabiliți aici, deoarece pot influența direcția, prioritățile și soarta localităților de domiciliu prin exercitarea dreptului la vot sau chiar prin propriile candidaturi.
Andreea Arnăutu este unul dintre cetățenii care refuză să mai stea deoparte și este determinată să pună umărul la o schimbare reală a condițiilor de trai în Roma, pentru romani și români, deopotrivă. Ca urmare și-a depus candidatura pentru un loc de consilier local la Primăria Romei, cunoscută sub numele de „Assemblea Capitolina”
Vă invit să o cunoaștem împreună, în urma unui interviu acordat ziarului nostru.
Cine este Andreea Arnăutu?
Am venit în Italia dornică de cunoaștere. Mi-am început acest drum prin înscrierea la Facultatea de limbi și literaturi străine, în cadrul Universității „La Sapienza” din Roma. Au trecut 20 de ani din acel moment, douăzeci de ani plini, în care am absolvit facultatea, am obținut un masterat, mi-am început și consolidat cariera în Marketing și Comunicare, m-am specializat în domenii conexe, ca managementul clienților sau realizarea strategiilor de comunicare.
În prezent lucrez în cadrul „Agenției ICE”, Agenția Ministerului de Dezvoltare pentru internaționalizarea companiilor italiene și promovarea lor în străinătate, unde mă ocup de planificarea, monitorizarea obiectivelor, licitații publice și implementarea procedurilor de funcționare/ organizare ale agenției.
Ați câștigat un premiu important în 2019, despre ce este vorba?
Mereu am vrut mai mult, mai mult de la mine, mai mult de la mediul din jurul meu, mai mult pentru cei din jurul meu. Astfel, din 2017, m-am dedicat și problemelor sociale și am fondat „Oneurope onlus” care se ocupă cu integrarea tinerilor de origine străină și educarea lor pentru atingerea unor obiective ale agendei 2030. În cadrul acestui onlus, am depus un proiect pentru finanțare europeană, cu beneficiar comunitatea română, căreia să îi acordăm acces la servicii și informații, prin intermediul unei platforme moderne. Ulterior, am realizat și prima platformă de job searching și e-commerce pentru care am fost răsplătită cu distincția „Antreprenorul străin al anului 2019”, în cadrul premiilor Money Gram.
De ce candidati și, mai ales, pentru cine?
Candidez pentru românii care au prins rădăcini aici, pentru copiii lor, pentru așa-zisa „generație a doua” de români care, cu siguranță vor rămâne în Italia, pentru romani. Pentru o schimbare reală de care să beneficiem noi toți, cei care însuflețim Roma.
„Forza Italia/UDC”, în cadrul căreia candidez, are un program de guvernare locală pragmatic, bine definit și realizabil, centrat în jurul a trei mari axe pe care eu le consider prioritare pentru toți cetățenii Romei: sănătatea, educația și socialul.
Care a fost impulsul care v-a împins către candidatură?
Cum vă spuneam puțin mai devreme, am avut mereu dorința, dar și energia, de a face mai mult. Iar politica mi-a oferit această oportunitate. Astfel, în prezent, sunt președintele PNL regiunea Lazio și membru al BPJ PNL Diaspora și împreună cu organizația pe care o conduc ne putem mândri că, începând de anul trecut, avem un deputat ales în Parlamentul României, chiar din comunitatea noastră, de la Roma.
Dacă veți câștiga alegerile, care sunt primii pași pe care îi veți face pentru Roma și cetățenii ei?
Sunt mamă a doi copii. Pentru ei și pentru copiii tuturor romanilor am ca priorități educația lor, sănătatea și siguranța lor și un mediu curat. Copiii noștri au nevoie de un aer curat, au nevoie de parcuri îngrijite, de spații de joacă, de un parc auto de transport în comun ecologic, de străzi curate și sigure. Toate cele de mai sus sunt obiective pentru care voi lupta încă din prima zi.
O scurtă încheiere, un mesaj adresat celor care se vor prezenta la vot?
Prin alegerea mea la Consiliul Primăriei, procesul de integrare a comunității române va fi unul total. Desăvârșirea acestui proces va oferi românilor o voce, o punte de legătură între ei și autoritățile locale, un acces mai bun la informare și la servicii publice de calitate, iar eu, Andreea Arnăutu, voi fi garantul a toate acestea.
Adriana Maria Weissenbacher-Ancona