Emilian F. este taximetrist la București. Vorbește bine limba italiană, s-a întors de trei ani în țară. Are 50 de ani. ”M-am întors dintr-o prostie. Locuiam împreună cu soția mea la Roma și cei doi fii. Lucram amândoi, câștigam bine, ne plăcea la Roma, aveam prieteni… Dar când o duci prea bine, ți se urăște cu binele.”
”Într-un concediu în România cu familia am întâlnit prima mea dragoste. M-a luat valul și mi-am lăsat familia. Ce m-a apucat, nu știu, dar am fost un mare prost. Recunosc. Nevasta mea a fost foarte bună, nu are nici o vină. Am rămas în țară, am divorțat, iar un băiat a venit la mine să studieze la București. Celălalt e cu maică-sa în Elveția, că familia italiană s-a mutat în Elveția și au luat-o și pe fosta soție acolo.”
”Eu, de acum, cu bătrânețea… Știu că în Italia la 50 de ani nu ești considerat bătrân! Dar aici, în România, așa ești: un moș. Am amintiri frumoase de la Roma, nu degeaba este capitala eternă. Îi cunosc fiecare colțișor, fiecare monument, fiecare catedrală. Am vizitat Vaticanul de 15 ori. Îmi place mult noul Papă, este modest și apropiat de oameni.”
V-ați reîntoarce în Italia?
”Acum e târziu. Pe fiul meu îl las să aleagă, dacă vrea să plece din nou cred că bătrânețile mă vor prinde la Roma. Îmi pare rău că mi-am stricat familia. Regret fiindcă în Italia am trăit ani frumoși în căsnicie și copiii ne-au adus multe împliniri. E vina mea. Acum trăiesc la București și după ce mă satur de programele românești, schimb pe italieni. Mai fac și câteva paste și îmi invit vecinii și le mai povestesc cum era acolo.”
Crina Suceveanu