Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, efectuează, în perioada 14-17 octombrie a.c., o vizită de stat în Republica Italiană.
Prima zi a inclus o vizită la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și o întrevedere cu reprezentanții cultelor religioase ortodox, greco-catolic şi romano-catolic. Cu acest prilej, Președintele României l-a felicitat pe Preasfințitul Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei pentru activitatea desfãșurată.
Întrevederea Președintelui Klaus Iohannis cu reprezentanții cultelor, ca prim moment al vizitei de stat în Republica Italiană, reprezintă un semnal pe care Președintele României a vrut să îl transmită în sensul apropierii față de comunitatea de români din Italia, cea mai numeroasă din afara granițelor României, o comunitate apropiată atât de biserică și de reprezentanții săi, cât și de țară.
Președintele României a transmis, totodată, aprecieri pentru contribuția cultelor religioase la activitățile filantropice și de sprijin social ale asociațiilor și fundaţiilor religioase desfășurate atât în România, cât și în sprijinul românilor din Italia care sunt în situații dificile.
Președintele Klaus Iohannis a încurajat continuarea dialogului inter-religios dintre toate comunitățile religioase românești din Italia, care reprezintă un model de bune-practici și pentru celelalte comunități de români din afara granițelor țării, aspect important pentru păstrarea unității poporului român, mai ales în contextul celebrării în acest an a Centenarului României Moderne.
De asemenea, Președintele României și Preasfințitul Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, împreună cu ierarhii prezenți au avut un schimb de vederi asupra aspectelor curente ale activității acestora.
Președintele Klaus Iohannis a dăruit reprezentanților cultelor participante la întâlnire trei drapele oficiale ale României, ca simbol al atașamentului față de țară.
În cursul serii, Președintele României a participat la iluminarea Columnei lui Traian în culorile Drapelului României, alături de sute de cetățeni români. Cu această ocazie, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că acest moment simbolic are o încărcătură deosebită pentru relația dintre cele două state.
Klaus Iohannis: «Vin la Roma să apăr drepturile românilor din Italia»