În mod excepțional, Grădinile Pontificale de la Castel Gandolfo vor fi deschise publicului în mod prelungit în ultimul weekend din luna mai. Deschiderea va fi prelungită până pe 2 iunie, dată ce marchează Ziua Republicii în Italia. Grădinile Pontificale de la Castel Gandolfo vor fi deschise între orele 8.30 și 14, iar pe 2 iunie programul vizitelor a fost stabilit între orale 10 și 18.30.
Aflate la cca 30 de kilometri de Roma, Grădinile Pontificale de la Castel Gandolfo au fost deschise publicului de papa Francisc în 2014. De la deschiderea lor, Grădinile Pontificale au ajuns la circa o sută de mii de vizitatori pe an. Reşedinţa pontificală de la Castel Gandolfo a devenit proprietate a Vaticanului în 1596, cele mai importante lucrări de modernizare făcându-se în anii ’30 ai secolului trecut, în timpul pontificatului papei Pius al XI-lea.
După lunga perioadă de izolare, cauzată de pandemia de coronavirus, vizitatorii se pot în sfârșit bucura de o lungă plimbare printre alei de trandafiri, azalee și alte numeroase flori, umplându-și privirea de verde și de lumină. Plimbarea poate fi făcută pe jos sau la bordul unui microbuz electric, informează Vatican News.
De asemenea, vizitatorii au posibilitatea de a vedea Palatul Apostolic, cu apartamentul pontifical. Situată la o altitudine de 426 de metri, proprietatea pontificală oferă nu doar frumuseţea necontaminată a naturii, cu lacul Albano şi cu pădurile din împrejurimi, dar asigură şi o şedere răcoroasă, care salvează de căldura care, la Roma, începe deja să-și intre în drepturi.
Vizitele sunt organizate ținând pe deplin cont de normele sanitare în vigoare, în contextul actualei pandemii.