Menu
in

VIDEO Papa Francisc dezvăluie de ce se ferește de credincioșii care vor să-i sărute mâna: «Motive igienice»

Papa Francisc, aflat în vizită la Loreto, în provincia Ancona, s-a întâlnit cu credincioşii care tot încercau să-i sărute mâna. Într-un video devenit viral, se observă clar cum Papa Francisc părea că vrea să evite cu orice preț să i se sărute mâna.

De fapt, credincioșii încercau să sărute inelul papal drept semn al devotamentului și loialității față de Biserică, dar Papa pare că nu apreciază această tradiție conservatoare.

De ce Papa nu vrea ca acești credincioși să-i pupe inelul? O întrebare care a fost dezbătută pe rețelele de socializare și în mass media din întreaga lume.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Alessandro Gisotti, citat de Il Messaggero, a explicat că l-a întrebat pe Suveranul Pontif de ce și-a retras mâna. Acesta a explicat că a evitat contactul din „motive de igienă„.

Văzând atât de mulți oameni la rând, Papa s-a gândit că este mai sănătos pentru toată lumea, având în vedere microbii care circulă, să evite contactul oamenilor cu inelul papal. „Pentru a evita contagiunea atunci când există cozi lungi de credincioși. Papa preferă să îmbrățișeze oamenii”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Videoclipul filmat la Loreto a devenit viral, dar nu este pentru prima dată când Papa Francis îi descurajează pe credincioșii care doresc să se plece să sărute inelul. El a făcut-o și cu președintele peruan. La scara avionului, în timpul călătoriei sale în Peru, președintele Kuczynski i-a strâns mâna și în timp ce se apleca să-i sărute inelul, Papa a blocat rapid mișcarea. O fracțiune de secunde suficient pentru a evita contactul, toate imortalizate de fotografi și cameramani.

Papa Francisc: „Iadul nu există“, Vaticanul respinge afirmaţia

Viorica Dăncilă i-a dăruit Papei semințe de mărar, ceapă, castraveți și roșii. Papa: „Un meniu complet”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version