O ”badante” româncă din Italia a fost condamnată la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru modul în care l-a tratat pe bătrânul de care ar fi trebuit să aibă grijă.
Românca de 60 de ani a fost condamnată de tribunalul din Verona după ce, scrie stirileprotv.ro, l-ar fi torturat şi privat de mâncare pe bătrânul de care trebuia să aibă grijă, forţându-l astfel să îi lase casa prin testament. Terorizat, omul a dezvăluit totul abia la 3 luni după ce îngrijitoarea a fost înlocuită.
În faţa magistraţilor, s-a aflat însă şi că românca stătea în casă în ţinute provocatoare, iar când italianul îi făcea avansuri, îl lovea şi îl înjura, făcându-l “bătrân scârbos”. De asemenea, vârstnicul ar mai fi avut conflicte şi cu alte badante în trecut, tot din cauza comportamentului său.
Magistraţii i-au dat însă câştig de cauză italianului, astfel că testamentul a fost anulat, iar românca, condamnată la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.