Vaticanul a decretat, luni, că Biserica Catolică nu poate binecuvânta uniunile homosexuale, motivul fiind acela că „Dumnezeu nu poate binecuvânta păcatul“.
„Dumnezeu nu poate binecuvânta păcatul: El binecuvântează pe omul păcătos. Asta face parte din planul său de iubire și de a-i permite să fie schimbat de el“.
Vaticanul a publicat nota după ce în unele medii ecleziastice au apărut îndoieli pe această temă.
Instituţia Vaticanului responsabilă cu dogma catolică, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, a publicat textul „Responsum ad dubium” care se referă la următoare întrebare: „Este biserica îndrituită să binecuvânteze uniunile dintre persoanele de acelaşi sex?” „Nu”, a tranşat Congregaţia în acest document, semnat de cardinal Luis Ladaria, prefect al acestei instituţii.
„În unele cercuri ecleziastice se difuzează în prezent proiecte de propuneri de binecuvântare a uniunilor între persoanele de acelaşi sex”, scrie Congregaţia în preambulul acestui text menit să clarifice poziţia oficială a Vaticanului.
„Atunci când binecuvântarea este invocată pentru anumite relaţii umane este necesar (…) ca ceea ce este sacru să fie obiectiv şi pozitiv ordonat pentru a putea primi binecuvântarea în funcţie de planurile Domnului (…) Doar realităţile care sunt ele însele ordonate pentru a sluji aceste planuri sunt compatibile cu esenţa binecuvântării acordate de biserică”, adaugă Congregaţia.
„Din aceste motiv nu este licit să se acorde binecuvântare relaţiilor sau parteneriatelor, chiar şi stabile, care implică o practică sexuală în afara căsătoriei (altfel spus în afara uniunii indisolubile dintre un bărbat şi o femeie deschisă în sine perpetuării vieţii)”, asigură Congregaţia.
Congregaţia încurajează însă comunitatea creştină şi pe pastorii ei „să privească cu respect şi delicateţe persoanele cu înclinaţii homosexuale” şi „să găsească modalităţile cele mai potrivite”.
În urmă cu cinci luni, afirmaţii ale papei estimând că „persoanele homosexuale sunt îndrituite să întemeieze o familie” şi că au „dreptul de a fi acoperite legal” au suscitat o amplă polemică, înainte ca Vaticanul să precizeze că papa Francisc nu a pus sub nicio formă în chestiune dogma căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie.