Torino și Roma nu sunt episoade izolate: actele de violență împotriva solicitanților de azil și a structurilor care îi găzduiesc continuă de luni de zile. Însă unica voce care le denunță este aceea a Papei. Politica este indiferentă.
Publicația Linkiesta povestește tendința îngrijorătoare din acest zile din Italia.
Un cerșetor român căruia i-au dat foc la Torino și doi imigranți, un bengalez și un egiptean, bătuți la sânge de o bandă de tineri sub 20 de ani, în plin centrul Romei. Și centrul de primire pentru imigranți din Bagnoli di Sopra, Padova, incendiat pe 27 octombrie, cu o noapte înainte de dubla agresiune.
Și parcurgând înapoi calendarul se descoperă că nu e singurul.
Că la Guardamiglio, Lodi, a fost comisă o dublă incendiere între 30 septembrie și 9 octombrie în care au ars un fost atelier auto în care prefectura a decis să găzduiască doisprezece tineri africani.
Că pe 8 octombrie, la Portogruaro, opt tineri au bătut trei tineri solicitanți de azil, printre care un minor.
Că în aceeași zi la Bari o femeie nigeriană de 27 de ani ar fi fost împinsă jos din autobuz, lovindu-se cu fața de asfalt, de un italian de șaizeci de ani, care ar fi urlat ”tu nu poți sta aici”.
Că pe 30 iulie, la Sassari, a fost devastată o vilă care trebuie să găzduiască migranți.
Că pe 28 iulie, tot în Sardegna, la Nuoro, a fost incendiată furgoneta unui vânzător ambulant senegalez.
Că pe 27 aprilie, la Santo Stefano Belbo, Asti, un tânăr din Gambia, solicitant de azil, a fost agresat de trei persoane și a trebuit să fie operat la un ochi.
Observăm uimiți tăcerea lumii politice. Tăcerea lui Renzi, Berlusconi, Luigi Di Maio, Matteo Salvini… Unicul care vorbește, care denunță, este Papa Francisc. Tot restul este indiferență.
Este doar o serie de episoade de cronică fără legătură între ele sau există o subtilă linie roșie care le leagă? Sau sunt rodul aceluiași climat de evidentă și violentă ostilitate față de străinii din Italia, dacă studiul Pew Research de acum doi ani care indica Italia a fi țara cea rasistă din Europa, cea mai intolerantă cu romii și musulmanii, a doua numai după polonezi pentru antisemitism.
Tot restul e indiferență. Indiferență distrasă – și prin aceasta complice – a celor care nu au niciun interes să ia apărarea unui cerșetor sau a doi străini. Este tăcerea celor care, probabil, preferă să discute despre persecuții rasiale trecute decât despre mici progromuri de astăzi. Este tăcerea celor care sunt convinși că în vreun fel aceste episoade de violență sunt justificabile. Dacă acesta este aperitivul campaniei electorale, la rândul său aperitiv al agendei politice care va veni, se întrevăd zile sumbre pentru cei care visează la o societate deschisă, fondată pe respect, pe empatie și pe non-violență. Sumbre, sumbre.
CITEȘTE ȘI:
