Menu
in

Undă verde unei legi care schimbă fața Italiei. Un gest de civilizație în favoarea persoanelor infirme

Undă verde definitivă din partea Camerei – cu 312 voturi pentru, 64 împotrivă și 26 de abțineri – așa-numitei ”Dopo di noi” (După noi), propunerea de lege care conține noi norme în materie de asistență a persoanelor cu handicap sever rămase fără sprijin familial.

Pentru prima dată este instituit un Fond special, cu 90 de milioane de euro pentru anul acesta, 38,3 de milioane pentru 2017 și 56,1 milioane din 2018. Sunt prevăzute și facilități și scutiri fiscale pentru moștenirea pe care părinții o vor lăsa pentru îngrijirea fiilor lor, încredințând-o unor rude sau unor instituții sau ONG-uri. În plus, legea prevede ”un proiect individual de îngrijire și asistență a persoanei cu handicap”, de pus la punct încă dinainte ca persoana să rămână fără părinți. În esență, părinții vor putea decide cui să încredințeze îngrijirea fiului infirm și gestionarea patrimoniului destinat susținerii acestuia încă de pe timpul vieții familiale, fără a aștepta ca unul dintre ei să nu mai fie.

În fine, ”Dopo di noi” legitimează și favorizează înființarea unor structuri deja existente precum co-housing-ul și apartamentele utilizate în comun de tineri cu infirmitate, care vor deveni independenți prin intermediul unor experiențe de trai în grup: în ultimii ani în orașe cum sunt Roma, Milano și Torino aceste experiențe s-au multiplicat.

În acest sistem vor fi implicate primăriile, consiliile regionale și instituțiile locale.

”Legea #dopodinoi este un act de civilizație pentru mii de familii. Sunt mândru de parlamentarii care au dorit-o și au votat-o. Mulțumesc!”, a scris pe Twitter premierul, Matteo Renzi.

CITEȘTE ȘI:

Colaboratoare domestică în Italia, cât preaviz trebuie dat pentru concediere?

Lucrez ca îngrijitoare, dacă mă îmbolnăvesc, am dreptul de a-mi păstra locul de muncă?

Italia, demisia menajerei, care sunt procedurile?

Părinții care pleacă la muncă în Italia pot fi amendați cu până la 1.000 de lei dacă nu numesc o persoană care să se ocupe de copii

Italia, 1,4 milioane de contribuabili obligați să restituie Bonusul Irpef de 80 de euro

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version