Premiul Nobel pentru Fizică 2021 a fost acordat italianului Giorgio Parisi, fizician la Universitatea „La Sapienza” din Roma și la Institutul Național de Fizică Nucleară (INFN), precum și vicepreședinte la Accademia dei Lincei. Parisi a fost premiat pentru cercetările sale asupra sistemelor complexe, anunță ANSA.
Giorgio Parisi împarte Premiul Nobel pentru Fizică cu Syukuro Manabe și Klaus Hasselmann. Cei doi cercetători au fost recunoscuți pentru cercetările lor privind modelele climatice și încălzirea globală.
Până acum, italienii au primit 20 de Premii Nobel de la originea acestei distincţii. Dintre cele 20 de premii, 12 sunt științifice și, dintre acestea, cinci sunt pentru Fizică, şase pentru Medicină și unul pentru Chimie.
Alegeri locale Italia: Centrul-stânga câştigător în marile oraşe italiene Milano, Napoli şi Torino
Dintre cei 20 de premiaţi, două sunt femei: Grazia Deledda, Premiul Nobel pentru Literatură în 1926, și Rita Levi Montalcini, Premiul Nobel pentru Medicină 60 de ani mai târziu, în 1986. Ultimul Premiu Nobel pentru un cercetător născut în Italia este cel din 2007 acordat lui Mario Capecchi, activ în SUA, dar a ajunge la un cercetător italian care şi-a desfășurat cea mai mare parte a muncii în Italia, trebuie să ne întoarcem în urmă cu 62 de ani, la Premiul Nobel pentru Chimie acordat în 1959 lui Giulio Natta.
„Sunt fericit, nu mă așteptam, dar știam că ar fi putut exista şanse”, a spus Giorgio Parisi în legătură telefonică cu Academia de Științe din Stockholm.
„Este o zi istorică pentru Italia și pentru asta vreau să-i mulțumesc foarte mult lui Giorgio Parisi. Cred că o pot face în numele multora”, este comentariul ministrului Educaţiei și Cercetării, Maria Cristina Messa.
„A spune ‘felicitări’ noului nostru câștigător al Premiului Nobel pentru Fizică este chiar limitativ: Giorgio, cu viața sa dedicată științei și cercetării, cu pasiunea care nu l-a abandonat niciodată, a fost de-a lungul anilor, și continuă să fie şi astăzi, profesor și exemplu pentru mulți tineri, cercetători sau nu”.
„Cercetarea necesită idei originale, libertate, rigurozitate, disciplină; necesită să știi să-ți urmărești obiectivele cu urcuşuri și multe coborâşuri, dar oferă oportunități și speranță lumii, în special noilor generații, te învață cum să folosești metode care să încurajezeîmping spre concurenţă și permit să se ajungă la sinteze utile. Și aceasta este astăzi lecția pe care ne-o dă Giorgio Parisi”, a concluzionat Messa.
Din 1901 până în 2020, au fost acordate 114 Premii Nobel în acest domeniu de cercetare. Doar patru femei au câștigat distincţia până acum: Marie Curie în 1903, Maria Goeppert-Mayer în 1963, Donna Strickland în 2018 și Andrea Ghez în 2020.
Până acum, un singur fizician a fost premiat de două ori: John Bardeen. Cel mai tânăr a fost Lawrence Bragg, care a fost premiat la vârsta de 25 de ani, împreună cu tatăl său. Cel mai în vârstă a fost Arthur Ashkin.