in

Tragedie la Ferrara, patru persoane căzute în mare, mort un român de 22 de ani

Patru amici s-au dus pe mare la Lido Estensi pe litoralul de lângă Ferrara cu o hidrobicicletă. Au căzut în apă, trei au fost salvaţi, iar al patrulea – un român de 22 de ani, Vlăduţ Vasile Savin, care locuia la Cerea în provincia Verona – s-a înecat, probabil din cauza unei congestii.

Scafandrii pompierilor au activat imediat căutările în mare a tânărului şi apoi au recuperat corpul. Cei patru tineri, după o seară de petreceri, duminică 26 iunie în jurul orei 10 au luat hidrobicicleta şi au intrat în apă, deşi marea nu era întru totul sigură.

Dintr-odată, potrivit primei reconstituiri a Căpităniei Portuare, ar fi căzut în apă şi unul dintre ei s-a dus la fund, în timp ce ceilalţi – doi băieţi şi o fată – au fost salvaţi de salvamari. Unul a fost transportat apoi la spital pentru controale, în timp ce la faţa locului a sosit elicopterul medical de la 118.

Autopsia va stabili cauza morţii victimei însă este probabil ca băiatul de 22 de ani să fi luat micul dejun cu puţin timp înainte şi ca temperatura apei, nu foarte caldă, să fi cauzat o congestie.


 

Citiți și:

Tragedie la mare, român mort pentru a-şi salva copiii. Erau în vacanță în Puglia

Fetiţă româncă de zece ani, găsită moartă într-o piscină. Ipoteză înspăimântătoare: răpită și ucisă

Trei români înecaţi în Sicilia. Unul dintre ei a murit după ce a salvat alți doi conaționali

Pisa, român găsit mort pe malul râului Arno, şoc anafilactic la pescuit

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Delegat la Congres din America: ”Votez cu Trump, de acord cu Brexit”

Magazin românesc incendiat în Franța. Anchetat inclusiv un director din primărie