Tragedie în seara zilei de 7 spre 8 decembrie în Madonna del Piano di Corinaldo , în provincia Ancona. Șase persoane au murit zdrobite de mulțime în timpul unei evacuări generale scăpată de sub control, în discoteca Lanterna Azzurra, provocată, conform unor mărturii, de utilizarea unui spray cu piper sau ardei iute.
Victimele sunt cinci minori (doi băieți și trei fete), cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, și mama unei fete, în vârstă de 39 de ani, care a fost acolo cu soțul ei să-și însoțească fiica. În localul unde s-a petrecut tragedia, foarte mare, existau cel puțin o mie de oameni, care veniseră să asculte concertul lui Sfera Ebbasta , un cântăreț popular printre tineri.
Pe lângă victime, foarte tinere, sunt și răniți, cel puțin 120, dintre care 14 sunt în stare gravă, care au raportat traume craniene, zdrobire sau lipsă de oxigen.
Printre cei răniți se află în prezent 14 cazuri de cod roșu, 45 cod verde și 9 coduri galbene. Sunt spitalizați în prognostic rezervat, în cele trei terapii intensive ale spitalelor din Ancona, șapte tineri (cinci fete și doi băieți între 14 și 20 de ani) care au rămas zdrobiți.
Panica s-a produs între miezul nopții și ora 1, când s-a simțit un miros foarte pătrunzător, care provoca iritații ale ochilor și căilor respiratorii. În acel moment, un grup numeros de tineri s-a îndreptat către o ieșire de urgență pe care însă au găsit-o blocată. Când au realizat că nu se poate ieși afară s-au reîntors și au încercat o altă ieșire, care deja era blocată de alte persoane, amplificând panica și aglomerația.
Acea ieșire ducea spre o parcare care traversa un mic podeț amplasat peste o groapă aflată lângă clădire. Acolo a fost locul unde, după ce balustrada s-a rupt, au căzut multe persoane, fiind apoi strivite de cele care ieșeau din local, îmbulzindu-se. Cei care au căzut au fost practic striviți de greutatea celor care ieșeau în număr mare, pe singura ieșire disponibilă pentru mai mult de 1000 de persoane.
Din primele cercetări, se pare că localul nu era autorizat pentru a primi un număr atât de mare de persoane, iar personalul de siguranță a fost reținut pentru cercetări.
Nu au întârziat reacțiile persoanelor publice din Italia. Ministrul de interne, Matteo Salvini, a reacționat imediat cerând găsirea vinovaților. ”Suntem obligați să-i găsim pe cei responsabili pentru pierderea celor șase vieți din cauze de răutate, prostie sau lăcomia, care a transformat o seară de divertisment într-o tragedie.”