in

Testare în masă într-un orăşel italian, rezultat şocant: un locuitor din trei a fost infectat. Foarte puţini au avut simptome specifice

În San Giovanni Bianco, un orăşel italian în care locuiesc 4.800 de oameni, s-a făcut o testare în masă și s-a descoperit că 37% dintre locuitori au avut noul coronavirus. Doar 7% dintre ei au prezentat simptome, scrie Corriere della Sera.

La inițiativa primarului din micuța localitate San Giovanni Bianco, regiunea Bergamo, oamenii au fost testați pentru a vedea dacă au avut noul coronavirus. Surpriza rezultatelor preliminare a fost mare, pentru că au descoperit că practic unul din trei rezidenți avusese deja virusul. Dintre cei testați, doar 7% au avut și simptome specifice.

“Sunt informații la care ne așteptam, având în vedere numărul mare de decese pe care l-am avut”, a declarat pentru Corriere primarul localității, Marco Milesi. În martie 2019, orășelul a avut doar două decese, în timp ce în martie 2020, numărul morților s-a ridicat la 47, mai mare decât numărul normal al deceselor pe un an întreg.

Ideea testării i-a aparținut primarului, care a reușit să strângă o parte din banii pentru testare. Se pare că cei testați ar fi dezvoltat deja anticorpi. Vârsta medie a celor depistați pozitivi este de 54 de ani, 44% sunt angajați, deci au o viață activă, și doar 30% din tot grupul testat au prezentat simptome.

Cea mai mare rată de contagiune din lume

Rata contagiunii, de 37%, a fost una surprinzătoare, având în vedere că, în general, în alte țări în care s-au mai făcut testări, nu sărea de 5%, ajungând la maximum 10%. În martie, specialiștii italieni prevesteau o rată a contagiunii de 5%. “Maximum vom avea 5% pozitivi la nivelul Italiei, iar în Sicilia și Sardinia, mai puțin de 2%”, spunea directorul științific al Institutului Spallanzani din Roma, Giuseppe Ippolito.

Ce rămâne cert este procentul asimptomaticilor, confirmat și de un studiu realizat de Oficiul Național de Statistică din Anglia: 7 din 10 subiecți cu SARS-COV-2 nu manifestă simptome și doar o persoană din 15 a dezvoltat anticorpi. În Gangelt, considerat epicentrul epidemiei din Germania, 14% dintre persoanele care au avut COVID-19 au devenit imune.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Româncă arestată, bănuită că și-a ucis soțul italian, cunoscut traficant de droguri din Calabria

Papa Francisc victoria

Avertismentul Papei Francisc: «Aveţi grijă. Nu vă strigaţi victoria prea repede»