Începând cu data de 10 ianuarie, în Italia a intrat în vigoare un Super Green Pass, un supracertificat care se obține doar cu vaccinarea completă sau trecerea prin boală.
Acesta va fi necesar pentru accesul în hoteluri, restaurante, săli de spectacol ori de sport, în avion, tren, vapor sau chiar în autobuz ori metrou.
În Italia a intrat în vigoare Super Green Pass: nevaccinații au restricții aproape totale
De azi, 10 ianurie, în Italia intră în vigoare un Super Green Pass, necesar pentru accesul în hoteluri, restaurante, săli de spectacol ori de sport, în avion, tren, vapor sau chiar în autobuz ori metrou. Astfel, nevaccinaţii vor avea restricţii aproape totale.
Noile măsuri de combatere a răspândirii variantei Omicron schimbă obiceiurile italienilor, care sunt obligați de mâine, pentru majoritatea activităților, să dețină așa numitul Super Green Pass, supracertificat care se obține doar cu vaccinarea completă sau trecerea prin boală.
Măsurile sunt în vigoare cel puțin până la 31 martie, când expiră starea de urgență, scrie Capital.
Vaccinare obligatorie la cei peste 50 de ani în Italia. Draghi: „Pentru a salva vieţi”
Super Green Pass peste tot
Super Green Pass era deja indispensabil pentru călătoriile cu trenul, nava sau avionul la nivel național, împreună cu masca semiprofesională. Dar de azi acest Super Green Pass este necesar în Italia și pentru autobuze, metrou și toate celelalte mijloace de transport, pentru a mânca în aer liber, precum și în interior în restaurante, așa cum era deja prevăzut, pentru a dormi în hoteluri, pentru a merge la festivaluri, pentru a schia și pentru a participa la ceremonii de căsătorie.
Începând cu 20 ianuarie, acest permis va fi necesar și pentru a avea acces la servicii personale, cum ar fi saloanele de coafură și cele de înfrumusețare, iar de la 1 februarie, chiar pentru a efectua operațiuni în bănci, la poștă și în alte instituții publice.