”O echipă consulară de la Consulatul General al României la Bologna s-a deplasat astăzi la Camerino, zona afectată de cutremurele din ultimele zile, unde două studente din România, aflate la Universitatea din Camerino, Facultatea de Farmacie, venite cu burse de studii Erasmus au solicitat sprijin în vederea repatrierii. Echipa consulară a întreprins toate măsurile specifice pentru trimiterea lor în ţară.”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a misiunii diplomatice române de la Bologna.
Am luat legătura telefonic cu una dintre studentele române. Este vorba de Alina Dolghi, 23 de ani, studentă în anul V la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați, facultatea de farmacie. Împreună cu colega sa, Elena Munteanu, aveau la Universitatea din Camerino o bursă de studii Erasmus.
”Suntem aici din luna septembrie, când am început un curs pregătitor, apoi, de la mijlocul lunii octombrie am început cursurile propriu-zise, oferite de Universitatea din Camerino, pentru un semestru de studiu de cinci luni de zile. Cutremurul a afectat atât clădirile universității, cât și un cămin studențesc. Cursurile s-au oprit, suntem nevoiet să ne întoarcem acasă și să reluam studiile acolo. Suntem în ultimul an.”, ne-a declarat Alina.
”Astăzi vom fi transferate într-o structură hotelieră sigură, apoi mâine, cu ajutorul consulatului de la Bologna vom fi repatriate. Țin să le mulțumesc celor de la misiunea diplomatică, au răspuns imediat apelului nostru”, a completat ea.
Unul dintre reprezentanții oficiului consular de la Bologna ne-a declarat că în total sunt 5 studenți români înscriși la Universitatea din Camerino. Nu sunt deocamdată cereri din partea celorlalți trei.
Andi Rădiu
a.radiu@ziarulromanesc.net
Citiți și:
Români sinistrați după ultimul cutremur din Italia. «Ne-am gândit în primul rând la copii»
Jurnal de cutremur. «Pentru mulţi ani centrul Italiei n-o să fie acelaşi»