in

Soţia mea este „om al nimănui”

La închiderea oficială a campaniei "Nimeni nu e singur pe pământ", care a avut loc la Roma pe 28 octombrie, nu am vrut să mă duc. Dar soţia mea s-a dus.

– Eu ştiu că nu-s singur pe pământ, i-am zis soţiei. Că doar te am pe tine! şi apoi mi-a spus-o şi Adrian Păunescu, dar nu fu o noutate nici atunci;  nu merg pentru că ştiu dinainte că ăştia vor să mă informeze şi să mă "sensibilizeze".  Ah, să mă sensibilizeze! şi nu-s suficient de sensibil?

– Nu, nu eşti, pentru că nu vrei să mă scoţi în lume, trebuie să mă duc eu singură, de parcă aş fi a nimănui! Da, sunt o femeie a nimănui şi mă duc să văd spectacolul "Oameni ai nimănui"!

Guvernul de la Chişinău a înfiinţat un birou pentru diaspora moldovenească

– A, bine zici, vor arăta şi spectacolul cela al lui Dumitru Crudu, să-mi spui cum a fost, vizionare plăcută!

– Mulţumesc, dar o să-ţi pară rău, am plecat.

– Du-te, du-te.

Şi s-a dus.

Până când soţia mea se întoarce, să ne întrebăm care este atitudinea moldovenilor faţă de emigraţie. Moldovenii au emigrat dintr-o neagră disperare, dar nu numai. Au emigrat din disperare atunci când s-au văzut fără lucru sau fără salariu. Nu, în propoziţia anterioară nu există nicio contradicţie, în Moldova sfârşitului de secol XX era posibil să ai un serviciu, dar să nu ai salariu, căci salariile nu se plăteau uneori cu anii. Dar ne mâna în lumea deschisă nu numai disperarea, dar şi pofta de câştig; căci se ştie că moldovenii, chiar şi în odioasa Uniune Sovietică, porneau în aventuri comerciale eroice, vânzând de exemplu seminţe prăjite de floarea-soarelui la Moscova, Leningrad şi Vladivostok. Apoi bărbaţii mai mergeau, ca sezonieri, şi la tăiat pădure în Siberia. Iar cu banii câştigaţi îşi făceau o casă mai arătoasă, îşi cumpărau maşină.  Deci, emigraţia s-a produs şi dintr-o sete sănătoasă şi foarte normală de bani.

Că efectele acestei emigraţii au fost poate şi neplăcute uneori – asta e altceva. Oamenii noştri n-au prea luat-o în tragic. Familii distruse? Se mai distrugeau şi-n vremuri mai bune. Copii abandonaţi? Sinucideri? Ce să-i faci, trăim vremuri grele, la război ca la război. De cea mai mare importanţă au fost însă victoriile repurtate de oştile emigranţilor moldoveni pe frontul muncii; am biruit Occidentul în luptă dreaptă şi l-am silit să ne plătească un tribut de miliarde de euro, iar tot aurul acesta a plouat binefăcător şi peste Moldova. Acesta e adevărul, restul e pălăvrăgeală.

Şi atunci cum apreciem îndemnurile pe care le fac unii ca să ne întoarcem? Sunt făţarnice şi mincinoase. Eu zic că în Moldova nu trebuim nimănui şi că anume în Moldova vom fi cu adevărat "oameni ai nimănui", pentru că nu există o mare cerere de forţă de muncă şi nici oferte salariale avantajoase; gălăgia care se face nu e de dragul nostru, ci de dragul banilor noştri. Dar, mă rog, laudă celor care se întorc, şi investesc, şi înving. {i laudă Silviei Dumitrache şi proiectului "Te iubeşte mama", care ne sensibilizează într-adevăr, spunându-ne nouă, celor care poate am uitat ori nu am ştiut, despre copii, că au un suflet fragil… şi ce facem cu spectacolul "Oameni ai nimănui" de Dumitru Crudu?

Iată că s-a întors acasă şi "omul nimănui", adică soţia mea.

– Ei, ţi-a plăcut spectacolul? Ai vărsat o lacrimă amară pe altarul devastat al familiei şi al iubirii conjugale trădate?

– Nu râde degeaba, că spectacolul a fost bun. Atât numai că toate istoriile pe care le înscenează sunt cam negative şi cam lacrimogene… Unele femei din sală au şi lăcrimat. Dar au fost categoric împotriva autorului când acesta a atins problema integrităţii morale a moldovencelor, corupte sexual de bărbaţii italieni: "Noi nu ne dăm chiar aşa de uşor!"…

– Ha, păi asta-i o noutate foarte bună!

– În rest, cred că adevărul l-a spus o femeie care a zis cam aşa: "Suntem gata să trecem prin toate greutăţile posibile, numai să ne păstrăm locul de muncă." Dar nu contează până la urmă niciun adevăr, oamenii s-au întâlnit, au schimbat o vorbă şi în felul acesta nu s-au simţit "oameni ai nimănui", ca tine!..

Peste câteva zile am citit în articolul Raisei Ambros, de pe www.piuculture.it, cu titlul "Moldavi: non emigrate, tornate a casa", aceste cuvinte care se referă la campania "Nimeni nu e singur pe pământ" şi la spectacolul "Oameni ai nimănui":

"Nu mai emigraţi, veniţi acasă. Acesta a fost mesajul direct şi indirect al campaniei de informare şi sensibilizare a migranţilor moldoveni "Nimeni nu e singur pe pământ", care a început în primăvară şi a poposit în cele mai importante oraşe ale Italiei. Spectacolul "Oameni ai nimănui" de Dumitru Crudu, promotor al mesajului-cheie al campaniei, nu a prea plăcut publicului în cea mai mare parte feminin care a umplut sala…"

Şi mai scrie Raisa Ambros în articolul ei: "Oare câţi moldoveni se vor întoarce acasă în urma acestei campanii? A reuşit oare campania să-şi atingă obiectivul? Efectele negative ale emigraţiei moldoveneşti sunt cam aceleaşi ca şi în alte ţări. Din fericire, sunt mult mai numeroase efectele pozitive. Diaspora moldovenească e în continuă creştere, fiii se reunesc cu părinţii emigranţi. Generaţiile ulterioare, ca şi cele dintâi, vor fi o resursă pentru Italia. Sigur, orice om ar fi fericit să trăiască în ţara sa alături de oamenii dragi, dar numai dacă există condiţii. În caz contrar e bine să aibă dreptul de a-şi alege liber ţara şi felul de trai."

Am observat, în atitudinile mele critice nu sunt chiar singurul pe pământ.

Victor Druţă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Salonul de carte de la Milano, organizat de o bucureşteancă stabilită în Italia

Băsescu revine: Statul de drept este sub semnul întrebării