Imagini incredibile s-au derulat prin faţa italienilor rezidenţi în oraşul Civitanova Marche. O tânără româncă de 26 de ani, dansatoare într-un local, a făcut un adevărat spectacol în centrul oraşului. Ruptă de beată, a umblat goală pe străzi şi, la un moment dat, s-a răcorit într-o fântână. Fata a fost arestată de carabinieri, scrie observator.tv.
Delirul a început luni seară. Tânăra, rezidentă în Emilia, aflată dub inflenţa băuturilor alcoolice, a început să umble pe străzile oraşului aproape goală.
Îşi ridica tot timpul rochia sub care nu se afla decât costumul Evei. Fără lenjerie intimă, românca s-a plimbat prin parcuri şi, fără pic de jenă, a făcut o baie în fântâna din centrul oraşului.
Poliţia a fost sesizată şi, în scurt timp, românca a fost reperată şi luată pe sus de poliţişti.
Luni noapte, fata a fost dusă de carabinieri la secţia de psihiatrie a spitalului din oraşul-port Civitanova Marche, provincia Macerata.
A fost tratată şi externată. Părea că este mai bine, dar s-a dovedit contrariul. Odată ajunsă pe străzi, marţi dimineaţă, românca de 26 de ani a început iar să se dezbrace în faţa oamenilor.
Aşa că poliţiştii au intervenit din nou, iar fata a ajuns încă o dată la spital.
Furioasă, tânăra a început un scandal monstru, a distrus instrumentarul medical și a agresat verbal medicii și asistentele medicale.
Femeia reacționat violent încercând să-i lovească chiar și pe poliţişti.
Într-un final, românca de 26 de ani, care lucrează într-un bar de noapte ca dansatoare şi care a recunoscut că a mai fost tratată în trecut pentru probleme de natură psihiatrică, a fost arestată pentru violențe și ultraj.