in

Situație hilară la Vittoria: poliţia italiană a plătit chirie unei familii cu legături cu mafia siciliană

Poliţia italiană a plătit chirie unei familii cu legături cu mafia siciliană pentru sediul său din oraşul Vittoria. Guardia di Finanza a pus sechestru pe clădirea în care se află sediul poliţiei din Vittoria, în cadrul unui raid care viza bunurile familiei Luca, ce are legături cu mafia, a confirmat luni un purtător de cuvânt.

Anterior, ziarul La Repubblica şi agenţia ANSA au relatat că poliţia a plătit 105.000 de euro pe an pentru a închiria o parte din proprietate. La Repubblica notează că familia Luca a achiziţionat 50% din clădire în 2012, când secţia de poliţie se afla deja acolo de mai mulţi ani.

Ziarul l-a citat pe şeful poliţiei provinciale, Salvatore La Rosa, care a afirmat că la momentul acela Ministerul de Interne nu avea cunoştinţă despre legăturile cu mafia ale noului proprietar.

Potrivit lui La Rosa, eforturile erau deja în desfăşurare de „luni de zile” pentru a muta sediul poliţiei din motive practice, iar procesul va fi acum accelerat. Raidul Guardia di Finanza împotriva familiei Luca a fost anunţat pe 1 iulie, dar nu a fost clar de la început că ar fi vizat şi sediul poliţiei din Vittoria.

Membrii familiei Luca, cunoscuţi local ca dealeri auto şi antreprenori în domeniul imobiliar, sunt acuzaţi că spală bani în numele clanului mafiot Rinzivillo. Fraţii Francesco Antonio şi Salvatore Luca, precum şi fiul celui de al doilea, Rocco, au fost plasaţi în detenţie înainte de proces sub acuzaţii de complicitate cu mafia.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tragediile emigrării: un român din Italia și-a pus capăt zilelor, după ce a fost părăsit de nevastă și copii

Viterbo, invitație la o dezbatere de maxim interes: ”Integrare, Participare, Includere”