În Italia aproape 50% dintre profesori au făcut testul serologic pentru noul coronavirus. Rezultatele sunt îngrijorătoare: 13.000 de profesori și personal scolar sunt pozitivi la infectarea cu Sars-Cov-2, anunță comisarul extraordinar pentru criza Covid-19, Domenico Arcuri, citat de presa din peninsulă.
După 6 luni, Italia își va redeschide pe 14 septembrie școlile din majoritatea regiunilor. Guvernul de la Roma a anunțat că a alocat 2,9 miliarde de euro special pentru începerea noului an școlar, o sumă record în Europa. Pentru “o școală sigură”, au fost achiziționate 2 milioane de teste serologice, 11 milioane de măști de protecție vor fi distribuite zilnic.
Domenico Arcuri, comisarul extraordinar pentru criza Covid 19 a anunțat că aproape 50% din personalul școlar, adică 500.000 de persoane a făcut deja testul serologic. Dintre cei care au acceptat să fie testați, circa 2,6%- nu mai puțin de 13.000 de persone- care lucrează în școli sunt pozitive la Sars-Cov 2. Acest lucru înseamnă că nu se vor putea întoarce la școală până când nu vor avea un test negativ. Datele au fost difuzate și de televiziunea publică Rai1 , potrivit căreia situația nu ia în calcul cele peste 200.000 de cadre didactice și personal școlar din regiunea Lazio, regiune care a decis să testeze în mod autonom.
Între problemele cu care se confruntă școala italiană se numără lipsa spațiilor pentru asigurarea distanței pe timp de pandemie, întârzieri în furnizarea de bănci și, desigur, lipsa personalului didactic. Sindicatele de categorie invocă lipsa a 50.000 de profesori. În plus, corpul profesoral italian este înaintat în vârstă :personalul cu vârsta de peste 55 de ani reprezintă 40-45 % din total, în timp ce 171.000 de profesori au peste 62 de ani. În acest context angajarea a 70.000 de profesori și personal școlar decisă de ministerul Educației s-ar putea să nu fie suficientă.
Întoarcerea la școală este o provocare pentru Italia după ce în această țară au murit peste 35.000 de persoane infectate cu Sars-Cov 2. Autoritățile italiene încurajează reîntoarcerea elevilor în siguranță pe băncile școlii și spun că teama trebuie învinsă.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ