Femei care își aruncă copiii de la balcon – Dramă în Francofonte, în provincia Siracusa, sâmbătă, 19 august 2023: după o ceartă cu soțul ei, o femeie și-a aruncat în gol fiicele de 3 ani și 18 luni, apoi a încercat să se sinucidă. Femeia și fetițele, care au fost imediat salvate, au fost transportate de urgență cu un elicopter 118 la spitalul Cannizzaro din Catania. Un caz identic s-a petrecut la Botoșani: o femeie și-a aruncat copiii mici de la balcon, apoi a vrut să se sinucidă.
>>> Româncă de 52 de ani, importantă femeie de afaceri în Italia, a murit pe neașteptate în casa ei din Genova
Femei care își aruncă copiii de la balcon
Evenimentele au avut loc în centrul istoric al municipiului sicilian. Protagonista gestului este o femeie de 40 de ani de origine tunisiană. Se pare că cu puțin timp înainte se certase cu soțul ei. Poate că originea gestului a fost un moment de disperare, rezultatul unei stări de rău îndelungate.
Bărbatul, muncitor sezonier, a dat alarma. Copiii au fost transferați cu elicopterul la spitalul Cannizzaro din Catania si apoi la Policlinico: nu sunt în stare gravă. Micuții, după un zbor de aproximativ trei metri, au fost imediat salvați și transportați de urgență cu un elicopter 118 la spitalul Cannizzaro din Catania: nu ar fi suferit răni grave.
>>> Italia, femeie ucisă și lăsată în portbagajul mașinii, presupusul criminal arestat după o adevărată ”vânătoare” a poliției
După ce i-a aruncat pe cei mici de la balcon, femeia de 40 de ani a amenințat că va sări: au intervenit apoi carabinierii și polițiștii municipali, împreună cu pompierii, care au montat o saltea gonflabilă. S-a aruncat apoi în gol, raportând câteva fracturi pentru care a fost internată în spitalul Lentini.
Carabinierii au sosit la fața locului și au reconstituit povestea. Femeia de 40 de ani ar fi recunoscut că a fost un gest voluntar provocat de disputa cu soțul ei, scrie Fanpage.
Un caz similar în România, la Botoșani
O femeie din Botoşani și-a aruncat copiii de 2 și 3 ani de la etajul întâi al unui hotel, după care a amenințat că se va sinucide. Cel mai mic a murit.
”La data de 20.08.2023, IPJ Botoşani a fost sesizat cu privire la faptul că o femeie, aflată la etajul 1 al unui hotel, şi-a aruncat copii, cu vârstele de 2, respectiv 3 ani, de la balcon, şi ameninţă că se va sinucide”, a anunțat poliția.
Cei doi copii au fost duși la spital într-o stare gravă. Din păcate, copilul în vârstă de doi ani a pierdut lupta cu viața. Un negociator s-a deplasat la locul incidentului și a avut discuții cu femeia în cauză, reușind să o coboare în siguranță și să o transporte la spital sub supravegherea polițiștilor, avand în vedere efectuarea investigațiilor medicale.
Conform IPJ Botoşani, după aproximativ două ore de discuţii, „s-a reuşit, prin distragerea atenţiei, imobilizarea femeii, de către pompierii care au avut acces de pe geamul camerei hotelului, în locul în care se afla aceasta”. Femeia a fost internată la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Botoşani.
Poliţiştii au deschis în cauză dosar penal pentru comiterea infracţiunii de omor şi tentativă la omor.
>>> Rimini, s-a stropit cu benzină și a amenințat că-și dă foc în timp ce se certa cu soția la telefon, român salvat in extremis de polițiști
„Toți m-ați luat de fraieră”
Surse judiciare au declarat pentru Gândul că femeia i-a trimis mai multe mesaje soțului său, înainte de a-și arunca copiii în gol. Iată câteva pasaje:
”Mulțumesc ca m-ai făcut să fac ceea ce nu voiam, sper să fii fericit acum că ai scăpat de noi și nu mai trebuie să ne trimiți bani că am înțeles că asta era marea ta problemă. Îți doresc ca toți banii pe care o să îi ai de acum, să îi păstrezi să-ți pui pe piept… că niciodată nu ți-au ajuns… Regret tot ce am făcut cu tine până acum și regret că m-am măritat cu tine, dar chestia era că voiam să scap de acasă… atât. Cel mai rău îmi pare pentru copii, căci ei nu au nicio vină, dar nu îi pot lăsa așa, ai nimănui, nimeni nu o să îi iubească, sper sa fii fericit fară noi, adio. Eu am încercat sa fac totul pentru voi, ( tu, mama, tata și etc, etc). Am lăsat copiii fără jucării sau haine sau altele, să aibă toți și voi toți m-ați luat de fraieră…”.
Ulterior trimiterii acestor mesaje, la scurt timp după miezul nopții, mămica a sărit în gol de la fereastra motelului în care era cazată. Ea a rămas agățată de pervazul aflat în fața geamului, dar cei doi fii au ajuns pe caldarâm. Băiețelul de 2 anișori a murit pe loc, iar cel de 3 ani a fost transportat la spital în stare gravă. Mama lor, care după tragedie a amenințat să se sinucidă, a fost salvată, un negociator de la Poliție discutând cu ea preț de două ore.
>>> Mantova, și-a ucis iubita și i-a ascuns cadavrul: Dumitru Stratan riscă închisoarea pe viață