in

Siena, a trecut cu mașina peste iubita româncă, italian condamnat la un an și 10 luni

Un an și zece luni de închisoare cu suspendarea condiționată a pedepsei. Aceasta a fost decizia Tribunalului din Siena în privința zidarului Andrea di Marco, de 41 de ani, care în noiembrie anul trecut și-a ucis prietena dansatoare, Ionela Raluca Sandu, în fața localului de noapte Strolla din Poggibonsi (Siena), trecând peste corpul său cu roata camionetei de lucru.

Inițial s-a crezut că este vorba de un omor voluntar, consecință a tensiunilor în cuplu, însă apoi în timp, reconstituind dinamica faptelor și datorită unor numeroase expertize tehnice, s-a stabilit că a fost vorba de un accident.

Apărarea a obținut judecata cu procedură simplificată.

Procurorul a cerut o pedeapsă de 4 ani și jumătate însă judecătorul a recunoscut concursul de conduită: ambii erau foarte beți în acea seară și se pare că femeia a căzut sau a coborât din furgonetă fără ca șoferul să-și dea seama, așa cum nu și-a dat seama că i-a zdrobit toracele cu roata posterioară a vehiculului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Exploatați în Spania: zeci de români angajați la cules usturoi, tratați ca sclavii, munceau în soare și nu erau lăsați nici să bea apă

Român ucis la serele de canabis, găsit carbonizat pe câmp, procurorii cer 20 de ani de închisoare pentru presupusul ucigaș