in

”Scrisoare către un rasist de vârsta mea” – o studentă africană a răspuns unei inscripții din baia bibliotecii Ca ‘Foscari din Venezia

Leaticia Ouedraogo are 20 de ani, este din Burkina Faso, iar la Veneția studiază limbi străine la Universitatea Ca ‘Foscari. Ea i-a scris o scrisoare celui care, în baia bibliotecii, a scris un mesaj rasist: „Să-i ucidem pe toți negrii”, cu simbolul zvasticii. „Cum te poți gândi să ucizi pe cineva doar pentru culoarea pielii?”, întreabă Leaticia, care lucrează la bibliotecă.

 „Vreau să-ți vorbesc, să înțeleg de ce vrei să mă omori, deoarece sunt negră. Mă tem, nu pentru că mi-e teamă de a fi ucisă, dar mă sperie motivele pentru care aș fi ucisă. Cum se poate gândi cineva să ucidă pe altcineva doar din cauza culorii pielii sale?”. Leaticia Ouedraogo a publicat scrisoarea „către rasistul și fascistul de vârsta mea” pe blogul studențesc „Linea 20”, de unde a fost preluată de Huffington Post.

„Mi-am imaginat un băiat de vârsta mea care mi-a cerut cartea din bibliotecă și apoi s-a dus la baie să scrie acele propoziții și m-am întrebat: de ce?”

Scrisoarea începe cu un dialog între ea și fratele ei de 8 ani, apostrofat ca „negher” de doi colegi de clasă. „Trebuia să fie o insultă. Poate că ei cred că sunt mai buni decât tine, deoarece sunt albi. Dar noi nu trebuie să credem, pentru că nu este adevărat. Data viitoare când o spun, tu să le spui că ești mândru că ești negru.“ , scrie studenta, adresându-se fratelui său mai mic.

Ajunsă în Italia la vârsta de 11 ani, la Bergamo împreună cu mama sa, pentru a ajunge la tatăl ei, în primul an Leaticia trebuia să răspundă la întrebări ciudate ale tovarășilor săi. „Ați ajuns cu barca?”. Sau: „Ești un copil cu acte?”. În anii de liceu, în timp ce aștepta autobuzul să se întoarcă acasă, s-a întâmplat ca trei bărbați să se apropie de ea pentru a-i cere anumite servicii. „M-au luat drept o prostituată, așa că am răspuns cu voce tare, toată lumea a auzit și ei s-au rușinat”.

Arma sa de a se apăra de rasism, spune fată, care a trăit în Veneția timp de doi ani, a fost întotdeauna ironia. „M-a făcut cumva imună la rasism”. Inscripția din baia bibliotecii, scrisă într-un loc de cultură de către tineri de aceeași vârstă cu ea, a fost ca o palmă: „Să-i ucidem pe toți”. Scrisoarea ei a fost un răspuns la ură. „Nu m-am gândit că ar putea avea această atenție”, explică ea, după ce scrisoarea a avut mii de cititori, în special de studenți.

O scrisoare scrisă gândindu-se la ceea ce s-a întâmplat în Macerata, unde un italian a împușcat la întâmplare persoane de culoare, gândindu-se la fratele său.

Scrisoarea se termină cu aceste cuvinte: „Nu trebuie să mă ucizi pe mine, ci trebuie să omori monstrul întunecat care se hrănește cu temerile și ignoranța ta, dar și cu naivitatea ta. Sincer sper să învingi acești monștri.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VW Golf de 70.000 de lei căutat în Italia, descoperit de polițiștii de frontieră în Sighetu Marmației

“Gingășii de Primăvară”, eveniment de zile mari organizat de asociația ”Europa”, din Monfalcone: ”Putem spune că a fost un succes”