in

Școlile se redeschid în Italia: masca obligatorie, test COVID la fiecare 48 de ore pentru nevaccinați, sedințe online cu părinții

Școlile se redeschid în Italia cu un plan diferit de regulile anti-COVID de anul trecut, anunță Corriere della Sera.

Măștile rămân obligatorii atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice și restul personalului din instituții, iar în situația persoanelor surde se vor folosi măști transparente. Toate măștile de protecție vor fi distribuite de către școli, atât pentru elevi, cât și pentru personal.

O diferență față de anul școlar precedent este că distanțarea la un metru a băncilor nu mai este obligatorie, rămâne doar ca o recomandare. Acolo unde nu există spațiu suficient, se poate renunța la distanțarea fizică a elevilor, cu condiția menținerii celorlalte măsuri. Tot ca o recomandare, acolo unde e posibil, trebuie să fie o distanță de doi metri între catedră și scaune.

Se mențin însă circuitele de intrare și ieșire din școală, inițiate la începutul pandemiei. Pentru a evita aglomerația vor funcționa intrări și ieșiri separate, atât în autobuze, cât și în școli.

Nu se va mai măsura zilnic temperatura elevilor și personalului din școli, așa cum era până acum. Aceasta va fi măsurată la plecarea de acasă de către fiecare, iar în situația în care există febră, se rămâne acasă și se anunță acest lucru conducerii școlii.

Autoritățile italiene vor ca turiștii să plătească dacă vizitează Veneția, iată ce taxe se vor aplica

Acces cu certificat verde electronic

Accesul în instituțiile de învățământ se va face în baza certificatului verde, care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală. Cei care nu sunt vaccinați și nu au un document medical care să ateste motivul pentru care vaccinarea nu e posibilă, trebuie să facă un test COVID la fiecare 48 de ore. Testele rămân în responsabilitatea celui care le face, inclusiv din punct de vedere financiar, cu excepția cazului în care sunt persoane care nu pot fi vaccinate din motive medicale.

Certificatele vor fi verificate zilnic la intrarea în instituție de către personal delegat de directorul instituției. Conform regulilor actuale, certificatul trebuie verificat în fiecare zi, dar ministerul Educației a anunțat că lucrează pentru a găsi o soluție mai simplă pentru acest control.

În situația în care un profesor nu are certificat verde și nici un teste negativ făcut în ultimele 48 de ore acesta nu va putea intra în școală. Iar dacă în termen de patru zile nu prezintă un test negativ sau nu se vaccinează va fi suspendat din funcție și nu va mai fi plătit, anunță presa italiană. Un profesor supleant va fi chemat în locul titularului doar din a cincea zi de absență, precizează Corriere della Sera, citat de g4media.ro. De acest certificat verde va avea nevoie tot personalul care intră într-o instituție de învățământ, nu numai profesorii.

Ședințele cu părinții se vor desfășura online

Copiii se vor întoarce în sălile de sport. În cazul activităților fizice în interior vor fi preferate însă sporturile individuale, cu menținerea distanței dintre participanți. În sălile de clasă recomandarea este de a se menține ferestrele deschise. Unele școli s-au echipat cu aparate de aer condiționat cu dispozitive de filtrare, dar inițiativa este lăsată în continuare în seama fiecărei instituții. Acolo unde există, cantinele vor funcționa normal, cu reguli stricte de protecție sanitară.

Accesul părinților în interiorul școlilor este interzis fără o explicație clară, iar ședințele cu părinții se vor desfășura online. În plus, este recomandat ca în fața școlii să aștepte copiii doar un singur părinte, pentru a se evita aglomerația.

Carantină inclusiv pentru cei vaccinați

În situația în care apare un caz pozitiv într-o clasă, toți colegii vor intra în carantină, indiferent dacă sunt sau nu vaccinați. În cazul celor vaccinați, perioada de carantină este de șapte zile, iar cei nevaccinați vor sta în carantină 10 zile. Direcțiile de sănătate locale vor gestiona situația în fiecare caz particular. În cazul apariției unui focar, se poate decide închiderea întregii școli.

Guvernul a stabilit că este prioritară școala în prezență, cu toate acestea, în caz de infectare a unui număr mare de elevi dintr-o clasă, se reactivează școala online pentru cei aflați în carantină. Dacă vor apărea focare de infectare în orașe sau regiuni, școlile de acolo vor fi închise și se va reîncepe școala online.

81,83% procent de vaccinare la cadrele didactice din Italia

Conform ultimelor date publicate pe site-ul guvernului, 81,83% din personalul școlii sunt vaccinate cu două doze. Aceste procente variază foarte mult de la o regiune la alta, de la 97,24% în Campania, la 54,49% în Sicilia sau chiar 52,72% din provincia Bolzano.

Procent de vaccinare de peste 90% se regăsește în Friuli Venezia Giulia (93,44%), Lombardia (91,74%) și Molise (94,65%).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia, tânăr de 22 de ani, și-a tatuat pe braţul stâng codul QR de la certificatul de vaccinare: . ”Este original, îmi place să fiu diferit”

explozie imobil romani Torino

Un imobil plin cu români a explodat la Torino, mort un băiețel de 4 ani – FOTO