Menu
in

Scandal la primăria din Canicatti după moartea unui român: ”E străin, a încălcat legile italiene”

La Canicattì lumea a comentat cu amărăciune zvonul, lansat de presa locală, că administrația locală ar fi plătit serviciile funerare pentru Viorel Popescu, cetățeanul de 28 de ani găsit mort luni 4 septembrie după ce a căzut de la etajul al patrulea al unui bloc în încercarea de a comite un furt într-o locuință.

Un diplomat român a fost la Canicattì după tragedie pentru a urmări cazul și a oferi sprijin rudelor cărora le-a fost încredințat corpul bărbatului, care nu era rezident sau domiciliat la Canicattì.

Suma ce trebuia plătită la casa de pompe funebre este de 1.500 de euro la care trebuie adăugată și groapa și cheltuielile pentru procedurile birocratice. Cetățenii, știind că primăria din Canicattì este obligată să taie cheltuieli și servicii, s-au plâns că nu pot accepta că «trebuie să se plătească funeraliile unui străin care nu este rezident în oraș și care a încălcat legile italiene, în timp ce rudele sale lucrează pentru 40 de euro pe zi la negru».

Și tocmai privind acest zvon, primăria din Canicattì a precizat:

„În urma unor informații imprecise de presă privind decesul cetățeanului român, pe 4 septembrie, se clarifică că Primăria din Canicattì nu a susținut nicio cheltuială pentru tragicul eveniment. Asistenul social al primăriei a contactat Consulatul României pentru a cere informații privind rudele defunctului și privind situația lor economică.

Până astăzi, de la Consulat nu s-a primit niciun răspuns.

Este așteptată sosirea tatălui băiatului decedat care va duce trupul în România. Cheltuielile pentru îndepărtarea cadavrului de la locul decesului sunt atribuite familiei, până astăzi neconfirmându-se condiții de nevoie la aceasta”.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version