Sarcina fiscală în Italia este cu ”10 puncte” mai mare față de cea care se înregistrează în medie în restul Europei. Este ceea ce afirmă Curtea de Conturi în Raportul 2017 privind coordonarea finanțelor publice.
Potrivit magistraților contabili, ”sarcina fiscală, referită la situația medie a unui angajat din industrie, plasează la nivelul cel mai înalt diferența dintre costul muncii în sarcina întreprinzătorului și venitul net care rămâne în statul de plată al lucrătorului: 49 de procente prelevate cu titlu de contribuții (de la ambii) și impozite (în sarcina lucrătorului)”.
Dar ce este cu exactitate sarcina fiscală? În practică este diferența dintre cât îl costă un angajat pe angajator și cât venit net primește lucrătorul, calculată în procente din salariul brut. Mai pe scurt, este diferența dintre cât costă un angajat întreprinderea (salariul brut) și cât încasează acest angajat, net, pe statul de plată.
Fiind un indicator procentual care arată raportul dintre toate impozitele pentru muncă (directe, indirecte și asigurări sociale) și costul în ansamblu al muncii, sarcina fiscală poate fi determinată atât pentru lucrătorii subordonați, cât și pentru lucrătorii autonomi sau liber-profesioniști.
Sarcina fiscală pe munca lucrătorului subordonat din Italia este constituită din IRPEF plus impozite locale și asigurări sociale. Pentru lucrătorul autonom și pentru liber-profesionist este constituită din IRPEF plus impozite locale, asigurări sociale și TVA.
Curtea de Conturi arată cu degetul către elementul cele mai împovărător din salariile lucrătorilor italieni. În termeni clari, magistrații contabili avertizează că taxele și impozitele sustrag circa jumătate din retribuțiile brute.
Magistrații contabili certifică excesul de presiune fiscală și contributivă. Presiune care îi afectează pe toți. Dacă angajații primesc pe statul de plată puțin peste jumătate din cât le plătește angajatorul, nici pentru întreprinzători situația nu e mai bună: cota totală a taxelor plătite de o întreprindere de dimensiuni medii se ridică la 64,8%; 25 de puncte în plus ”față de întreprinzătorul din zona UE”, cu un volum de 269 de ore de muncă pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale, cu 55% în plus față de competitorul său european.
