in

Sanremo 2018, câștigă un cântec despre atentate: ”Non mi avete fatto niente” – VIDEO

Piesa ”Non mi avete fatto niente” a lui Ermal Meta şi Fabrizio Moro, despre atentatele din Europa şi restul lumii şi reacţia celor care îşi duc viaţa mai departe, a câştigat cea de-a 68-a ediţie a Festivalului cântecului italian Sanremo şi va reprezenta Italia la Concursul Eurovision de anul acesta de la Lisabona, relatează EFE, citată de Agerpres.

Piesa care a riscat să fie eliminată din concurs pe motiv că era plagiată, enumeră locuri în care au avut loc atentate precum Las Ramblas din Barcelona, Nisa, Paris sau Londra şi asigură că „totul merge mai departe decât stupidele voastre războaie”.

Cei doi tineri, deja câştigători ai unor premii la ediţiile trecute ale acestui concurs, vor reprezenta Italia la Concursul Eurovision care va avea loc la Lisabona 12 mai 2018.

Sanremo 2018, care l-a avut ca director artistic şi prezentator pe veteranul cântăreţ Claudio Baglioni, s-a caracterizat printr-un număr foarte mare de telespectatori cu cifre de audienţă de peste 50% în cele şase zile cât a durat festivalul.

Marea gală, la care au participat 20 de cântăreţi consacraţi din Italia, precum Noemi, Ornella Vanoni, Nilla Zilli, Rom sau Maz Gazze, a fost vizionată de peste 12 milioane de italieni.

Acest mare spectacol al muzicii paralizează practic ţara la nivel informaţional, ocupând mari spaţii în toate mediile de comunicare şi devenind un subiect intens de conversaţie între italieni.

Pe lângă participanţi, Festivalul a beneficiat şi de prezenţa unor invitaţi de renume precum britanicul Sting şi americanul Jame Taylor, vedetele cântecului italian Laura Pausini, Giorgia, I Negramaro sau Biagio Antonacci.

https://youtu.be/R0NF8BZlH4I

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

«El mi-a luat banii, l-am denunțat». Un român din Bacău, protagonist în cel mai mare scandal din campania electorală din Italia

Un român și un senegalez, angajați la negru, morți la Castellammare: «I-am văzut ducându-se în mare și apoi urlând»