Guvernatorul Regiunii Campania, Vincenzo De Luca (PD), în căutare de consens electoral, a ajuns la ofensiva contra străinilor: «PD trebuie să se reapropie de nevoile oamenilor și să spună adevărul privind imigranții: și ei comit infracțiuni și o fac mai mult decât italienii. Trebuie să spunem acest lucru și pe timpul reuniunilor noastre interne», a spus De Luca, potrivit Ansa.
De Luca a vorbit despre urgență socială de la Castel Volturno – oraș simbol al Campaniei unde sunt prezenți peste 10.000 de imigranți fără permis de ședere, mulți născuți și crescuți în zonă, alții sosiți după și exploatați pe câmpuri sau de criminalitate. «Ca PD – continuă – trebuie să înțelegem că în orașe se trăiește în frică și parte din aceasta este determinată de o prezență de extracomunitari care realizează o rată de criminalitate de 4 ori superioară celei a conaționalilor noștri. În unele teritorii avem bande specializate pe componență etnică: românii și albanezii sunt specializați în furturi din apartamente, ucrainenii și africanii în prostituție și trafic de droguri».
«La Salerno – a mai spus președintele consiliului regional al Campaniei – există prezența a sute de imigranți care pretind să ocupe în mod militar promenada orașului și să vândă produse contrafăcute și pe bulevard, în afara oricărei reguli. Acum zece ani eram primar, și am făcut un acord cu șeful de atunci al comunității senegaleze, care era o persoană de mare disponibilitate și civilitate, și am decis astfel să deschidem piețe etnice.
Pentru puțină vreme a existat respect reciproc, apoi acel reprezentant a murit și a fost înlocuit. Sosise un tip care părea pe jumătate camorrist, care îți vorbea la per tu. În săptămânile trecute am înregistrat agresiuni asupra agenților noștri municipali, apoi trafic de droguri pe promenadă». Și adaugă: «Eu sunt pentru respectarea tuturor, pentru toleranță, însă dacă vreunul se gândește să vină în Italia să-și facă propriile năravuri, trebuie alungat. În dezbaterile noastre de partid nu am spus niciodată că între delincvenți sunt nigerieni, marocani și ghanezi. Acesta este adevărul, trebuie să-l spunem lumii, altfel nu ne mai înțelege».
Copilul e român? Să meargă pe jos la școală! Caz halucinant de rasism la Cantagallo, în Toscana