Accidentul de muncă s-a produs în după-amiaza de luni, 26 iunie, în Biserica Sacro Cuore din Gorizia. Detaliile căderii urmează să fie clarificate de inspectorii de muncă și de poliție.
Cert e că bărbatul, un cetățean român, a fost chemat pentru a se ocupa de instalația de supraveghere video care se află deasupra altarului. Muncitorul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, a urcat în punctul cel mai înalt și apoi, nu se știe bine cum, și-a pierdut echilibrul și a căzut de la o înălțime de circa șase metri pe altar și apoi pe podeaua bisericii.
La fața locului au intervenit paramedicii de la 118 cu o ambulanță și cu un elicopter decolat de la centrala operativă din Udine.
Bărbatul a fost transportat cu maximă urgență la Spitalul Cattinara din Trieste cu numeroase fracturi și traumatisme grave. Viața sa este în pericol.
Grav accident de muncă pe un șantier de pe A14, muncitor român transportat cu elicopterul la spital