Un tânăr în vârstă de 36 de ani din Ruginoasa a fost omorât pe o stradă din Italia. Tragedia a avut loc în noaptea de 9/10 februarie. Andrei Angheluță a fost înjunghiat, fiind găsit într-o baltă de sânge, cu o rană adâncă la piept și alte tăieturi făcute cel mai probabil de un cuțit.
Tragedia a avut loc pe o stradă din Monterotondo, în Via San Martino, în fața unei case. Martorii au auzit țipete, au ieșit afară, și au alertat autoritățile italiene. Tânărul era conștient, însă nu a putut spune celor prezenți ce s-a întâmplat. A fost transportat la o unitate medicală, unde însă din păcate a murit după câteva ore. Ancheta este în curs de desfășurare pentru a stabili autorul faptei. Cuțitul cu care ar fi fost înjunghiat nu a fost găsit de polițiști, iar în zonă nu există camera de supraveghere.
Din păcate, pentru familia Angheluță, aceasta este a doua tragedie, care a avut loc în ultima perioadă. Mama lui Andrei a decedat în urmă cu trei săptămâni. Surorile lui au făcut un apel pe rețelele de socializare, cine poate să le ajute financiar pentru repatrierea lui sau pentru a fi înmormântat în Italia. Familia trebuie să dea astăzi un răspuns autorităților, dacă Andrei va fi înmormântat în Italia sau va fi repatriat, pentru a fi condus pe ultimul drum în Ruginoasa.
Cine poate da o mână de ajutor, poate dona în următoarele conturi:
Titular cont: JUCAN MIOARA-ADINAIBAN: RO75CECEB00008RON1087115Banca: CEC BankMoneda: RONCod SWIFT: CECEROBUXXX
Titular cont: JUCAN MIOARA-ADINAIBAN: RO45CECEB000B2EUR0799848Banca: CEC BankMoneda: EURCod SWIFT: CECEROBUXXX
INFO&FOTO: newspascani.com