Imagini șocante din cimitirul Flaminio – Prima Porta, de la Roma. După cum scrie „Il Messaggero”, carabinierii au filmat mai mulți angajați ai AMA – Azienda Municipale Ambiente – compania de salubritate a Romei – care taie și rup cadavre în bucăți. Este vorba de cadavrele celor care ar trebui să fie incinerați, dar familia nu are bani…
Cadavre făcute bucăți la Prima Porta în loc să fie incinerate. Pare a fi scena unui film de groază, în schimb este o nouă anchetă a Procuraturii de la Roma. Mai mulți angajați Ama sunt cercetați pentru înșelăciune și profanare de cadavre.
Dar cum funcționa afacerea? În cimitire, locul se concesionează pentru 20 sau 30 de ani. Legea italiană impune ca sicriul să fie scos după 20 sau 30 de ani de la înmormântare și, dacă corpul este mineralizat, oasele sunt colectate pentru a fi mutate în osuarul comun, eliberând astfel locul de înmormântare.
Totuși, se întâmplă ca în multe cazuri corpul să rămână în stare bună. În acest caz, rudele decedatului sunt obligate să plătească pentru reînnoirea concesiunii sau pentru efectuarea incinerării.
Rudele decedatului plătesc incinerarea la cimitirul Prima Porta. Unele agenții funebre colectează banii, apoi îngropă sicriul în zona comună. O fraudă.
Parchetul a descoperit primul caz în ianuarie. Carabinierii au descoperit 10 sicrie îngropate în zona comună a cimitirului, în ciuda faptului că rudele au plătit incinerarea și au primit urna cu cenușa rudei.
Dar acum s-a descoperit o altă metodă, horror. Multe familii spuneau că nu au bani pentru incinerare, atunci interveneau angajați de la agenții funerare, care le ofereau o soluție „mai ieftină”. Contra unei sume, îi „scăpau” de cadavre. Banii erau împărțiți cu cei care distrugeau cadavrele.
Carabinierii au filmat ritualul macabru, cum erau rupte cadavrele, îndepărtată carnea care încă nu putrezise, iar oasele erau duse la osuarul comun. În decurs de o jumătate de oră corpul era bucăți.
Cincisprezece angajați ai Ama și 4 impresari de pompe funebre sunt acum anchetați.