in

Roma, vaccinare gratuită în farmacii din aprilie, pentru grupa de vârstă 50-55. „Cele 1.500 de farmacii ale noastre vor fi primele”

Vaccin în farmacii de la începutul lunii aprilie pentru grupa de vârstă 50-55. Fără categorii prioritare și mai ales fără taxă: injecția cu serul anti-Covid va fi gratuită, ca cea din spital sau la medicul generalist.

Lazio vrea să fie prima regiune italiană în care antidotul pentru coronavirus va fi administrat în farmacii, scrie Il Messaggero.

Un document tehnic circulă deja în birourile Unității de Criză Covid, proiectul redactat în acord cu principalele organizații farmaceutice: scopul este de a ajunge la 12 mii de imunizări pe zi, numai în farmacii. „Cele 1.500 de farmacii ale noastre vor fi primele”, a declarat consilierul regional pentru Sănătate, Alessio D’Amato.

În farmacii se va folosi, în principal, vaccinul Johnson & Johnson, primul vaccin cu doză unică care va debuta pe piața italiană, ușor de depozitat și mai ales ușor de distribuit în afara circuitului public, deoarece nu este nevoie să se planifice rapelul.

Serul Johnson & Johnson a fost deja autorizat în SUA de către Food and Drugs Administration, cu formula de autorizare de urgență; acum doza unică a multinaționalei din New Jersey așteaptă aprobarea de la EMA, care va fi urmată de aprobarea de la Agenția italiană pentru medicamente.

Primele doze ar putea ajunge în Italia și la Roma în luna aprilie. Regiunea Lazio dorește să fie gata cu un acord deja semnat cu principalele organizații ale farmaciilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
dan barna

Tatăl vicepremierului Dan Barna a muncit 12 ani în Italia. «Am înțeles de copii că de mic trebuie să fii pe picioarele tale»

Italia închide de sâmbătă școlile din zonele roșii și prelungește interzicerea călătoriilor între regiuni