Vicepremierul italian, Luigi Di Maio, a declarat vineri că Executivul de la Roma va examina toate contractele de concesiune, citând în special contractele legate de gestionarea autostrăzilor, apei, telecomunicaţiilor şi televiziunii, informează Reuters.
„Am început o muncă enormă cu privire la concesiuni, le vom reexamina pe rând şi vom acţiona imediat în cazul celor care profită de pe urma bunurilor publice”, a explicat Luigi Di Maio, pentru cotidianul Il Corriere.
„Autostrade nu este decât vârful icebergului. Este vorba de asemenea de contractele pentru apă, telecomunicaţii şi difuziune TV”, a adăugat Luigi Di Maio.
Întrebări cu privire la contractele de concesiune au apărut după prăbuşirea unui tronson de autostradă la Genova, la mijlocul lunii august. Guvernul italian a dat vina pe Autostrade per l’Italia, societatea care gestionează tronsonul de autostradă prăbuşit, pentru această tragedie care a provocat decesul a 43 de persoane.
Societatea Autostrade per l’Italia a fost privatizată de Guvernul italian în anul 1999 şi în prezent gestionează aproape jumătate dintre cei 6.000 de kilometri de autostradă din Italia.