Menu
in

Reguli noi la Vatican pentru credincioşii care vor participa la slujbele oficiate în Bazilica Sfântul Petru

Credincioşii care vor participa la slujbele oficiate în Bazilica Sfântul Petru şi în alte bazilici papale din Roma vor trece prin controale ale temperaturii corporale în cadrul măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului, a anunţat joi Vaticanul.

Nu s-a precizat, însă, de când vor intra în vigoare noile măsuri. Liturghiile publice vor fi reluate în bisericile din Italia începând de luni sub condiţii stricte stabilite într-un protocol semnat săptămâna trecută de Conferinţa Episcopală din Italia şi Guvern. Bazilica Sfântul Petru se află pe teritoriul Vaticanului, iar alte trei bazilici papale – Sfântul Pavel în afara zidurilor, Sfântul Ioan în Lateran şi Santa Maria Maggiore – au statut suveran, extrateritorial şi nu fac parte, practic, din Italia.

Noile reguli pentru bisericile din Italia includ un număr limitat de participanţi, distanţare şi purtarea măştilor de protecţie, dar nu impun scanarea termică, ceea ce înseamnă că bazilicile papale vor avea reguli mai stricte, notează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a declarat că scanarea termică va fi utilizată cel puţin în timpul slujbelor de duminică şi în zilele de sărbătoare religioasă. Bruni a declarat, de asemenea, că responsabilii fiecărei bazilici în parte vor decide care este numărul maxim de persoane care pot lua parte la slujbele religioase şi că poliţia din Vatican, poliţia italiană şi voluntarii vor controla fluxul.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului nu a spus când vor intra în vigoare noile prevederi şi nici când Papa Francisc va oficia o liturghie de la altarul principal al Bazilicii Sf. Petru. Papa Francisc urmează să ţină luni o liturghie privată la o capelă din apropiere unde este îngropat Papa Ioan Paul al II-lea, pentru a comemora împlinirea a 100 de ani de la naşterea acestuia.

Mii de oameni iau parte de obicei la evenimente papale majore în Bazilica Sf. Petru şi în alte bazilici, însă este puţin probabil să fie permise în următoarea perioadă adunări la fel de mari, notează Reuters. Papa Francisc a oficiat slujbe în interiorul gol din Bazilica Sfântul Petru sau la reşedinţa sa, iar credincioşii le-au putut urmări la televizor sau pe internet.

Practic, Bazilica Sf. Petru a rămas deschisă în perioada de carantină din Italia, instaurată la începutul lunii martie, deşi doar pentru rugăciune privată şi puţini oameni au avut acces din cauza măsurilor sporite de securitate. Nu este clar încă momentul când Bazilica Sf. Petru, dar şi alte bazilici vor fi deschise pentru turişti. Muzeele din Italia se vor redeschide luni, dar redeschiderea Muzeelor Vaticanului, vizitate anul trecut de şapte milioane de persoane, va fi probabil amânată în timp ce vor fi instituite măsuri de siguranţă, potrivit unei surse de la Vatican, citată de Reuters.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/austria-in-fata-curtii-europene-de-justitie-130-000-de-copii-au-primit-alocatii-mai-mici-comisia-ue-nu-exista-copii-din-clasa-inferioara/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version