Menu
in

Referendum în Italia: aproape 60% dintre votanți au fost împotriva reformei constituționale. Renzi și-a anunțat demisia

Numărătoarea oficială a voturilor exprimate la referendumul de duminică din Italia a confirmat victoria opțiunii „NU” privind reforma constituțională propusă de premierul Matteo Renzi, cu 59,95% din buletinele depozitate în urne. Prezenţa la urne a fost de 68,4%.

Numărătoarea voturilor din exterior arăta la ora 03,00 GMT o tendință opusă față de votul din țară, cu circa 65% din voturi în favoarea reformei lui Renzi și 35% contra. Rămân încă de adăugat la rezultatul final al scrutinului voturile italienilor rezidenți în afara țării, circa patru milioane de persoane, dintre care au votat 27,25%.

În referendumul din Italia au avut drept de vot circa 51 de milioane de persoane, care și-au putut exprima opțiunea duminică, de la 7 dimineața la 11 noaptea.

Un procent de 40,05% din votanți au sprijinit reforma solicitată de șeful Executivului de la Roma. Au votat contra reformei un total de 19.019.197 alegători, iar în favoarea acesteia 12.706.340.

Înfrângerea prim-ministrului italian a fost prefigurată de exit-poll-urile difuzate duminică seara de mass-media, imediat după închiderea urnelor, scrie Agerpres.

Ca și consecință a rezultatului obținut, premierul Italiei, Matteo Renzi, a anunţat, duminică seară, că a luat decizia de a demisiona, după ce majoritatea cetăţenilor italieni au respins, prin referendum, reformele constituţionale propuse.

„Îmi asum înfrângerea. Însă cine luptă pentru o idee nu poate pierde. Nu a pierdut grupul care a susţinut ideile mele, am pierdut eu. Îi îmbrăţişez pe toţi cei care m-au susţinut. Nu am reuşit să vă aduc victoria. Am făcut tot ce se putea face. (…) Eu cred în democraţie. Cred în Italia. Am propus simplificarea sistemului parlamentar. Aceasta a fost reforma propusă la referendum. Nu am fost convingător. Experienţa Guvernului meu se încheie aici”, a declarat Matteo Renzi în cursul nopţii de duminică spre luni, într-un discurs transmis în direct de postul tv SkyTG24, citat de Mediafax.

„Mâine dimineaţă (luni – n.red.) voi ajunge la şedinţa de guvern, voi mulţumi pentru colaborare, apoi îi voi prezenta oficial demisia mea preşedintelui ţării. Voi rămâne în funcţie până când va decide preşedintele” Sergio Mattarella, a adăugat Matteo Renzi.

Moneda euro a scăzut luni în favoarea dolarului după rezultatul referendumului din Italia, ajungând la cel mai mic nivel înregistrat din martie 2015, de 1,0507 dolari. Scăderea monedei euro a continuat după ce prim-ministrul Italiei, Matteo Renzi, a anunţat că va demisiona.

Reacții internaționale

Analiştii susţin că desfăşurarea evenimentelor este privită cu precauţie de către investitori, dar nu cu panică. „Fie pieţele au devenit imune la riscul politic, fie acestea cred că problema italiană va mocni; chiar dacă preşedintele nu poate forma un guvern, el are la dispoziţie 70 de zile pentru a încerca, iar acest lucru pare îndepărtat în acest moment”, a spus Kathleen Brooks, director de cercetare la City Index Direct.

Liderul Frontului Național (extrema dreaptă) din Franța, Marine Le Pen, a salutat respingerea reformei constituționale la referendumul din Italia, informează luni agenția DPA.

Italienii au respins UE și pe Renzi. Această sete de libertate a națiunilor și de protecție trebuie să fie ascultată!”, a scris Le Pen pe Twitter, la scurt timp după ce a început să se contureze rezultatul votului.

Le Pen l-a felicitat de asemenea pe liderul opoziției de dreapta pentru campania pentru votul „Nu” la referendum.

„Felicitări prietenului nostru @matteosalvini pentru această victorie pentru NU!”, a scris ea, referindu-se la liderul Ligii Nordului, Matteo Salvini.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version