Citesc cu emoţie tot ce se scrie despre cucerirea spaţiului. Se descoperă stele asemănătoare cu soarele nostru, care s-ar putea să aibă planete pe care e posibilă viaţa. Se descoperă planete, la mii de ani-lumină depărtare, pe care ni le imaginăm ca alte Pământuri, bune de însămânţat cu viaţă umană, cu livezi în floare şi râsete de copii.
Trimitem maşini inteligente pe Lună şi pe Marte, care scotocesc în căutarea unor oportunităţi pentru umanitate. Am ajuns să facem înscrieri pentru prima expediţie umană pe Marte. Se fac proiectele unor colonii marţiene, sub cupole de sticlă, cu atmosferă artificială, menite a exploata resursele planetei roşii şi a-i schimba treptat înfăţişarea, înzestrând-o cu atmosferă, floră şi faună. Încântătoare, îmbătătoare aceste perspective!
Dar mă trezesc din beţia visărilor gândindu-mă la ţara mea şi la satele ei pustiite, la tristele căruţe de un cal care îi simbolizează sărăcia, la părinţii care se întorc de la hramul din satul vecin cu o astfel de căruţă şi care îşi scapă din mâini, de beţi ce-s, copilul. Care copil cade din căruţă şi moare, iar ziarele scriu despre eveniment.
Cum oare este posibil, mă gândesc, să colonizăm spaţiile cosmice lăsând în pustiire şi deznădejde Moldova aceasta a noastră, gură de rai prin definiţie? Cine recolonizează planeta Moldova, abandonată de forţa ei de muncă şi de tineretul ei studios?
La această întrebare, până acum, s-au auzit doar răspunsuri sceptice. Se pare însă că la sfârşitul anului trecut zodiile ne-au fost favorabile. Stelele s-au poziţionat pe firmament în aşa fel, ca Moldova să semneze la Vilnius nişte acorduri în vederea asocierii cu Uniunea Europeană. Dar oare apropierea de Europa va fi cu adevărat benefică pentru pământul nostru, ori va provoca, din contra, o depopulare şi mai gravă a ţării?
Nu se ştie. Depinde de noi. Vom renaşte însă la sigur dacă vom organiza mai multe evenimente asemănătoare cu cel despre care vreau să vorbesc mai jos.
O sărbătoare a celor mai buni mesageri ai Moldovei în lume
Luminoasa idee de a face o gală a studenţilor moldoveni din străinătate, aşa cum se face şi în România Gala Studenţilor Români din Străinătate, s-a născut în Asociaţia Studenţilor Moldoveni din Franţa „Jeunes Moldaves”. Promotorii ei au fost Liliana Roşca, Doina Guzun, Dumitru Vicol, Dorin Duşciac. Ideea a fost susţinută de Asociaţia Doctorilor şi Doctoranzilor Basarabeni din Franţa, de Liga Studenţilor Români din Străinătate, de Comunitatea Moldovenilor din Québec, de Comunitatea Moldovenilor din Olanda şi de Asociaţia Union Interculturelle Constellation Culture, materializându-se în proiectul „Excelenţă Academică pentru Moldova”. Acceptată cu entuziasm de guvernul Republicii Moldova, susţinută financiar prin Proiectul Uniunii Europene „Consolidarea capacităţilor de gestionare a migraţiei în Republica Moldova”, iniţiativa celor de la „Jeunes Moldaves” s-a transformat într-un eveniment deosebit de frumos.
Pentru ca să te cuprindă încântarea pentru acest eveniment e suficient să citeşti la întâmplare numele cu sonorităţi multietnice ale învingătorilor şi universităţile de unde vin ei: Sumareva Maria – University of Miami, Frost School of Music, USA; Ciorba Mihai – École des Hautes Études Commerciales, Université de Montréal; Perciun Dan – Cambridge University; Guţu Dorin – University of Toyama, Japan; Sanduleac Lidia – Central China Normal University; Mitrofan Mircea – Universitatea Bioterra, Bucureşti, România; Fakeeh Amir – University of Cambridge… Suntem în toată lumea! Învăţăm, ne deschidem spre alte culturi, explorăm universuri depărtate! Noi, copiii satelor pline de glod şi sărăcie, prin care circulă căruţe trase de un cal!
Desigur, ţara noastră nu întotdeauna poate oferi nişte slujbe atractive pentru aceşti juni – corupţi de străinătate pentru virtuţile lor! Este însă suficient ca să nu-i uităm, să le spunem un cuvânt de dragoste şi încurajare. şi într-o bună zi ei vor reveni dintre stele, vor descăleca, ca să recolonizeze planeta Moldova.
Victor Druţă