in

Probleme uriaşe cu livrarea vaccinurilor în Italia. Conte a răbufnit: «Este inacceptabil, vom folosi toate uneltele legale»

Campania de vaccinare din Italia este în stand-by. Pfizer și AstraZeneca nu pot livra volumul promis inițial, iar premierul Giuseppe Conte amenință cu procese.

Opt milioane de doze trebuia să primească Italia în primul trimestru. Adică 10% din cele pe care urmau să le trimită Pfizer și AstraZeneca. Însă, ambele companii au avertizat că nu vor putea livra vaccinuri către Uniunea Europeană aşa cum a fost stabilit din cauza unor probleme de producţie.

Vaccinul AstraZeneca urmează să fie aprobat de Uniunea Europeană până la finalul lunii. Apoi vaccinul va fi distribuit în 3 etape: pe 15 și 28 februarie, apoi pe 15 martie.

Premierul Conte a răbufnit pe rețelele de socializare. „Este inacceptabil. Planul nostru de vaccinare a fost creat pe baza obligațiilor contractuale. Vom folosi toate uneltele legale”, a avertizat Conte.

„Încetinirea livrărilor” de vaccinuri „constituie încălcări contractuale grave, care produc daune enorme Italiei și altor țări europene, cu repercusiuni directe asupra vieții și sănătății cetățenilor și asupra țesutului nostru economic – deja puternic încercat de un an de pandemie”, a mai spus Conte.

„Ultimele știri care ne sosesc din partea producătorilor de vaccinuri anti-Covid sunt îngrijorătoare. Pfizer-Biontech a comunicat mai întâi o încetinire a distribuției către țările UE a dozelor de vaccin deja planificate. Şi mai îngrijorătoare sunt însă știrile difuzate de AstraZeneca, al cărui vaccin așteaptă să fie distribuit în curând și în UE. Dacă va fi confirmată reducerea cu 60% a dozelor care vor fi distribuite în primul trimestru, acest lucru ar însemna că în Italia vor fi livrate 3,4 milioane de doze, în loc de 8 milioane”, a continuat premierul italian.

Comisarul pentru Situații de Urgență Covid, Domenico Arcuri, lăuda eforturile Italiei înainte să primească veștile proaste: „Suntem țara din Europa care a vaccinat cel mai mult și am folosit cu înțelepciune majoritatea dozelor care ne-au fost livrate progresiv”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Perugia, mister în jurul morții unei românce de 28 de ani, într-o clinică privată, înaintea unei intervenții chirurgicale de rutină

Accident înfricoșător la Acate (Ragusa). O mașină cu trei români și o autoutilitară s-au ciocnit, trei răniți