Prioritate pentru badante la vaccinare! Este măsura pe care medicul chirurg Maria Teresa Baldini, deputat Forza Italia, o cere guvernului de la Roma, informează RoZoom Press. Deputatul consideră că cele două milioane de badante din Italia ar trebuie să se afle pe lista categoriilor vaccinate cu proritate din cauza riscurilor la care se expun.
„În ceea ce privește problema asistenților familiali, am adus-o direct în atenția guvernului, printr-o interogare urgentă, dar am semnalat problema încă de anul trecut”, spune reprezentanta partidului Forza Italia.
„Este o problemă reală, deci este nevoie de vaccinare și este nevoie de prioritate. Pentru că e vorba de oameni care lucrează în condiții de risc sporit, în structuri neprotejate, deci nu în unitățile sanitare, unde există întotdeauna măști, material steril și măsuri specifice pentru acest mediu. Astfel, îngrijitorii, persoanele asistate și familiile sunt mai expuse la infecție. Știu și situații în care oameni infectați continuă să lucreze, pentru că nu au alternativă, nici ei, nici familiile asistate”, a mai spus Baldini.
„Eu cred că voi duce la bun sfârșit propunerea mea, deoarece cred că femeile care fac această meserie sunt importante pentru Italia, sunt femei puternice, necesare pentru țara noastră, mai ales acum”, a mai spus deputatul care a susţinut şi testarea gratuită a badantelor.
Potrivit sursei citate, în Italia există două milioane de „lucrători casnici”. Majoritatea sunt femei, în principal românce, ucrainence, filipineze. Doar 859.000 dintre ele sunt angajate cu acte în regulă. 53% lucrează la curățenie, iar 47% îngrijesc bătrâni, aproape 24 de ore din 24. În campania de vaccinare din Italia, asistenții familiali, majoritatea de origine străină, nu au fost incluși în categoriile prioritare pentru vaccinare.