Menu
in

Primăria Romei: amenzi de 500 de euro celor care aruncă pe stradă măşti sau mănuşi folosite ca protecţie împotriva coronavirusului

Primăria Romei a aprobat luni o ordonanţă care prevede amenzi de între 25 şi 500 de euro celor care aruncă pe stradă măşti sau mănuşi folosite ca protecţie împotriva coronavirusului, relatează EFE.

„În aceste luni de urgenţă sanitară împotriva coronavirusului operatorii noştri ecologişti au denunţat în repetate ocazii strângerea din locurile publice a măştilor şi a mănuşilor aruncate pe jos de persoane prost educate”, a deplâns primarul Romei, Virginia Raggi, scrie Agerpres.

În ordonanţă se prevede până la 31 iulie „interdicţia” de a arunca acest tip de obiecte în întregul spaţiu municipal şi amendarea celor care se fac vinovaţi de această infracţiune.

Pe multe străzi ale capitalei italiene sunt aruncate în mod frecvent astfel de obiecte de protecţie utilizate, lucru denunţat de organizaţiile de apărare a mediului.

Potrivit primarului Romei, astfel de obiecte de protecţie personală trebuie aruncate în containere.

Ea susţine că aruncarea lor în spaţiul public, mai ales în această perioadă, „constituie un potenţial risc sanitar”, deoarece ar putea fi infectate şi sunt totodată o ameninţare la adresa mediului.

Pandemia de coronavirus a contagiat în Italia peste 230.000 de persoane, mai ales în nordul ţării, şi a provocat 32.877 de morţi de la începerea crizei, la 21 februarie, potrivit ultimelor date ale Protecţiei Civile.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/politisti-romani-in-vama-dintre-austria-si-ungaria-detasati-la-punctul-de-frontiera-nikelsdorf/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version