in

Salerno, preotul a fugit cu o enoriașă din sat, femeia a fost denunțată de soț: ”Mi-a luat copiii”

Salerno, preotul a fugit cu o enoriașă din sat, femeia a fost denunțată de soț. Cuplul era căsătorit de 13 ani și avea trei copii. Bărbatul plecase în Trentino pentru câteva luni la muncă, iar ea începuse să meargă la biserică pentru că ”se simțea singură”.
>>> Citiți și: Româncă condamnată la 5 ani de închisoare pentru escrocherie: cum a înșelat un italian văduv de 700.000 de euro

Preotul a fugit cu o enoriașă din sat

În satul Oliveto Citra, o mică comună din provincia Salerno, absența preotului paroh – un bărbat de 45 de ani care sosise în comunitatea din Alto Sele în urmă cu câțiva ani – nu trecuse neobservată. Zvonul cel mai creditat în rândul credincioșilor și al unora care pretindeau că au vorbit cu el era că preotul ar fi plecat în Africa. Unde urma să rămână câteva luni, pentru că se afla în misiune, scrie salerno.corriere.it.

În realitate, preotul plecase într-adevăr, dar împreună cu iubita sa – o femeie de 40 de ani din Battipaglia, căsătorită și cu trei copii – pentru o călătorie fără întoarcere. O fugă care ar putea avea și urmări judiciare, din cauza plângerii depuse de soț.
>>> Citiți și: Peste 78.000 de români lucrează în agricultura italiană. „E nevoie de mai mulți”

Poveste de dragoste

Povestea de dragoste dintre preot și enoriașă ar fi început cu ceva timp în urmă. Femeia, după ce soțul ei s-a mutat în Trentino pentru muncă, ar fi început să meargă la biserică pentru că ”se simțea singură”. Iar în timpul întâlnirilor cu preotul, când cei doi se aflau adesea singuri vorbind în sacristie, s-ar fi aprins scânteia. Imediat după ce a fugit zilele trecute, soțul femeii a scris mai întâi o scrisoare la Curia Arhiepiscopală din Salerno, apoi a depus o plângere pentru răpire de copii.

Între timp, activitățile pastorale ale Parohiei Santa Maria della Misericordia din Oliveto Citra au fost încredințate unui nou paroh. Episcopul diecezei de Salerno – Campagna – Acerno, monseniorul Andrea Bellandi, l-a numit pe Don Emmanuel Vivo. Și, dată fiind agitația și jena provocate de vestea devenită de notorietate publică, Curia a evitat orice comentariu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

ROUNIT: Proiectul întoarcerii românilor din diaspora, prezentat la Parlamentul European – VIDEO

Braconaj de pește cu electroșocuri pe râul Tibru, 3 chintale de pește confiscate: 5 români denunțați / FOTO – VIDEO