Scandal într-o biserică din Italia. Enoriașii care au asistat la o slujbă într-o biserică dintr-o comună din Pavia au părăsit lăcașul de cult după predica anti-vaccin a preotului.
În timpul predicii de la slujba de sfârșit de an, care a avut loc pe 31 decembrie, preotul a criticat vaccinurile și linia adoptată de guvern pentru a combate pandemia.
Acest lucru s-a întâmplat la Casorate Primo, a cărei parohie San Vittore Martire face parte din arhidieceza milaneză. Cuvintele preotului paroh Don Tarcisio Colombo au stârnit reacția mai multor credincioși, care s-au ridicat de la locul lor și au părăsit biserica, potrivit presie locale, citată de La Stampa.
Au venit în țară să petreacă de Sărbători, dar s-au mobilizat să refacă locuinţa unui om sărman
„În timpul Te Deumului – a spus unul dintre enoriaşii prezenți – a urcat la prelegere și a început să spună că ar trebui să rezume tot ce s-a întâmplat în 2021 la lucruri negative. Și a început să țină complet prelegeri despre no vax”. Martorul spune că preotul paroh, exprimându-și punctul de vedere, nu s-ar fi limitat la a-și exprima dezacordul față de linia guvernului privind vaccinurile, ci „a mers puțin mai departe, și la un moment dat, un domn a început să țipe: „Deci, toți afară, încă suntemaici să-l ascultăm?” ». Preotul paroh, însă, nu s-ar fi oprit și ar fi continuat omilia și slujba. „Oamenii s-au revoltat – a spusun alt credincios, prezent și el la slujba de sfârșit de an – şi au părăsit slujba”. „Respectăm ideile fiecăruia, fiecare poate să facă ce vrea, dar doar privim în jur să vedem ce se întâmplă – spune un alt martor – trebuie să fie un exemplu, chiar și de la amvon”, scrie presa italiană.
Nu este pentru prima dată când preotul paroh este contestat de credincioși. S-a mai întâmplat în urmă cu câțiva ani, iar plângerea a fost ridicată și cu acea ocazie de ziarul “La Provincia Pavese”.
Atunci, Don Tarcisio Colombo fusese definit, cu acea ocazie, “Parohul anti-Greta”. Motivul: poziția sa față de activista suedeză Greta Thunberg, pe care preotul paroh o definise astfel: “modelul Greta, un pericol pentru tineri”. Orașul în acea împrejurare, așa cum a relatat ziarul local, fusese divizat, declanșând protestul a numeroși cetățeni.