”Un om fără adăpost, o viață care părea pierdută și un gest de solidaritate care a schimbat soarta unui destin aparent pecetluit. Acestea sunt elementele principale ale unei povești cu un final fericit”, scrie publicația 24live.it, care relatează povestea unei românce de 52 de ani, devenită singura cerșetoare dintr-o localitate siciliană.
Femeia a fost ajutată de o familie binevoitoare și pusă în final, cu ajutorul Consulatului din Catania, în contact cu fiul din România, care nu mai știa nimic de mama sa.
În ultimele luni, mulți oameni observaseră o femeie fără adăpost care obișnuia să rămână în zona stației de autobuz Barcellona Pozzo di Gotto. Atenția a fost atrasă mai presus de toate de numeroasele pungi de plastic, de care nu s-a separat niciodată, în care a pus laolaltă tot ce adunase pentru a se proteja de frig și de foame.
Numele ei este Zonia Mazin , 52 de ani, de origine română, care și-a văzut povestea terminându-se cu un final fericit, grație gestului benefic al unui cuplu din Barcellona, ajutat de niște prieteni cu care a redat speranța unei vieți noi femeii.
Zonia venise în Italia în căutarea unei vieți mai bune, în urmă cu aproximativ patru ani. Începuse să lucreze ca îngrijitoare pentru o familie din Giammoro și apoi, fără ca cineva să înțeleagă motivul, s-a mutat la Barcellona, unde a trăit ani de zile din ajutoarele pe care i-au fost oferite de trecători.
Povestea singurului cerșetor din Barcellona s-a schimbat la Crăciunul 2020, când un cuplu din orășelul sicilian, care a dorit să rămână anonim, a dorit să o ajute. Mai întâi a început să-i aducă o masă caldă la cină și apoi, când a ajuns la o anumită încredere, a descoperit originea și primele informații despre istoria ei. Cuplul a contactat apoi un prieten, căsătorit cu o româncă, care s-a oferit ca interpret. În acest fel a putut afla mai multe detalii despre trecutul femeii, căruia i-a garantat și un acoperiș în timpul nopții de la sfârșitul lunii decembrie.
Până atunci Zonia dormea pe stradă, sau sub adăposturile stațiilor de autobuz sau în interiorul unor ruine abandonate.
Cuplul a reușit să afle exact zona de origine a Zoniei, iar prin consulatul român din Catania au început căutările pentru a afla dacă există vreo rudă în România. Într-un final, fiul a fost identificat. Prin urmare, posibilitatea de a reveni în România a fost propusă femeii, care a primit-o cu bucurie.
Consulatul a făcut documentația necesară pentru călătorie, pornind de la un act de identitate valabil, deoarece femeia avea cu ea o fotocopie a unei vechi cărți de identitate românești și a unei alte cărți electronice emise în Italia, probabil în perioada respectivă. în care a lucrat ca îngrijitor.
Același cuplu a suportat costul biletului pentru zborul Catania-București, activând și Protecția Civilă pentru a o însoți până la intrarea în avion. Românca a plecat sâmbăta trecută și a fost așteptată de fiul ei, care lucrează ca liber profesionist, are o situație bună dar care îi pierduse urma mamei și nu mai știa nimic de ea.