Menu
in

Pledoarie pentru oameni simpli și nemodești

Abia salvată din naufragiul „Concordiei”, Domnica Cemortan s-a repezit pe scenă. Cu mult tupeu și stăpânire de sine, s-a băgat în fața microfoanelor și camerelor de luat vederi și a oferit interviuri. În România, în Republica Moldova, în Marea Britanie. Pentru o bună bucată de vreme am mai uitat de ea. Apoi ne-am amintit când se vorbea despre procesele de judecată ale căpitanului Schettino, la care Domnica a fost invitată în calitate de martor.

Nu demult, după ce „Concordia” a fost ridicată, Domnica s-a ridicat și ea și a chemat jurnaliștii la o conferință de presă. Aceștia, cuminți, au venit și au ascultat-o. Domnica Cemortan le-a reproșat că presa, o parte din presă, a spus despre ea o groază de minciuni. I-a informat că a depus o plângere la procuratura din R. Moldova împotriva a două posturi TV care nu au cenzurat comentariile insultătoare ale vizitatorilor pe site-ul acestora.

„Sper să identifice aceste persoane care au plasat mesaje calomnioase sub protecția anonimatului și să fie trase la răspundere. Totodată voi acționa în judecată și aceste posturi deoarece nu au cenzurat, dar au încurajat și susținut asemenea comentarii timp de 2 ani pe site-ul lor”.

Domnica a mai informat audiența că a depus și o plângere împotriva unui ziar de limbă rusă care ar fi operat cu informații neverificate. Apoi că va da în judecată și mai multe persoane din Italia care au făcut declarații defăimătoare contra ei.

La momentul aceasta a acționat în judecată ziarul italian „La Nazione” pentru că a răspândit informații false despre ea și pentru că a fost prima publicație care a titrat: „Domnica Cemoran: îl iubesc pe Schettino”, declarație care ar fi fost făcută în fața procurorilor din Italia în timpul interogatoriului. Domnica a declarat că un întreg birou de avocați se ocupă de cazul ei în Italia, iar pentru a-și acoperi cheltuielile și-a vândut mașina.

Iar pentru a-i face fericiți pe toți fanii ei, Domnica a mărturisit că este acum în negocieri cu niște persoane pentru a scrie în colaborare cu acestea o carte despre emoționanta experiență pe „Costa Concordia”. Cartea va ieși după finalizarea procesului din Italia și va conține „detalii apetisante”…

Dar Mara?

Grozavă fata asta, mi-am zis. Desigur, pretinde să fie mai mult decât este. Dar setea de glorie este un foarte vechi defect al omului, nu e Domnica unica cu acest păcat. Nu a incendiat ea templul din Efes, ci Herostrat, și nu a trântit ea de stânci „Concordia”.

Domnica este omul simplu care a avut ocazia să iasă din anonimat și care, ca să vezi, a și reușit. {i-a folosit calitățile fizice, curajul, inteligența, a prins momentul și… a zvâcnit! Acum aventura ei continuă la un alt nivel decât cel de până la naufragiul „Concordiei”.

Am văzut în ochii ei emoția îmbătătoare a unui zbor în înalturi. Da, își are limitele ei, părțile ei ridicole. Dar oare, mă întreb, Mara Carfagna, deputata PDL, este mai puțin ridicolă atunci când îl apără pe Silvio Berlusconi cu citate din Albert Einstein? Oare această enormitate nu îi dezvăluie carențele în educație?

Dar să socotim că Domnicăi îi putem ierta multe, pentru că nu a ajuns încă sus, pe când cu Mara trebuie să fim intransigenți, ea se află deja pe Olimp și bea ambrozie în compania zeilor. Deci, îi urez Domnicăi, acestui om simplu însetat de glorie, mari succese pe viitor. Mi-ar plăcea să devină o doamnă rafinată, cultă. Si să nu mai naufragieze.

Fără modestie

Iar acum îmi voi permite să elogiez și să încurajez pe italienii, în fond oameni simpli și ei, care cuceresc Estul sălbatic, virginele pământuri (se poate și fără pământuri) din Republica Moldova. Am privit un filmuleț de pe Mediaset, care m-a încântat prin îndrăzneața promovare a intereselor acestor oameni simpli, adică…

Mai pe scurt, e vorba despre italienii din Republica Moldova, care muncesc din greu la ridicarea economiei noastre naționale, dar nu numai. O bună parte din ei, ne sugerează filmulețul, se află în Moldova mai mult pentru chestiuni „romantice”, adică pentru bunga-bunga cu moldovence tinere și frumoase. Si așa cum numărul acestora pe metru pătrat e halucinant de mare, italienii își pierd capul, frânele, inhibiția, banii, familia – tot. Dar nu le pare rău. si se laudă apoi: „Mi sono fatto… una trentina”, „Mi sono fatte 150„… Filmul le arată și pe moldovencele în cauză: tinere, frumoase, vorbind bine italiana.

Ce e de zis? Să condamnăm obrăznicia străinului pe pământul nostru strămoșesc? Să condamnăm lipsa de demnitate a fetelor care cedează curtenitorului bătrân și bogat din Occident? Dar să fim serioși! Există păcate mai mari. Si apoi aceste fete, pe lângă satisfacțiile pe care le au, mai beneficiază și de o integrare culturală europeană! Le-aș putea, poate, reproșa doar că nu prea înțeleg umorul italienilor și că văd elegii romantice acolo unde este vorba doar de farse comice. În rest, mă închin în fața poftei de viață a tuturor acestor oameni simpli și nemodești.

Victor Druță

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version