Plajele italiene duc lipsă de salvamari. Dacă în ultimele zile au stârnit discuții anchetele privind lipsa ospătarilor, barmanilor și bucătarilor din cluburi de pe plajele italiene, pe litoralul italian există și un deficit de salvamari pe litoralul din sezonul 2023. Iar motivul nu pare să fie nereguli contractuale sau salarii mici, scrie corriere.it.
Pentru Stefano Battistoni, proprietarul unei unități din Cesenatico și șeful cooperativei care oferă servicii de salvamar, problema este de natură culturală: așteptările cântăresc foarte mult în ceea ce privește îndatoririle și timpul pe care trebuie să îl dedici muncii.
„Salvamarii noștri, sau mai degrabă salvamarii cu licență, lucrează într-o cooperativă cu salarii care variază de la 1.800 de euro net pe lună pentru începători la 3.000 pentru seniori. Dar este încă dificil să găsești oameni dispuși să lucreze”.
Citiți și: Avionul cântărește prea mult, șase voluntari rămân la sol și amână zborul spre Milano: ”250 de euro dacă cobori”
Plajele italiene duc lipsă de salvamari
Conform contractului colectiv național de muncă pentru turism, care se aplică și lucrătorilor numiți în mod obișnuit salvamari, salariul de bază începe de la 1.200 de euro pentru un al patrulea nivel și apoi crește odată cu clasificarea.
Apoi, trebuie calculate orele suplimentare plătite cu 30 la sută mai mult și eventualele acorduri de al doilea nivel. „Salvamarii noștri lucrează 40 de ore normale, cu până la opt ore suplimentare. Iar ziua liberă este o obligație legală”, adaugă Battistoni. Cu toate acestea, există o lipsă de candidați care trebuie să se pregătească în continuare participând la cursuri trimestriale specifice. O pregătire care poate costa până la 35o de euro. El spune: „Din cei 90 care s-au calificat anul trecut la Cesenatico, toți liceeni, doar 14 s-au prezentat pentru sezon”.
Muncă considerată de jos
Profesia și-a pierdut, pe scurt, atractivitatea. „Vă spun că nu salariul este problema, pentru că eu vorbesc cu băieții”, subliniază Battistoni, „în luna mai a anului trecut unul a plecat pentru că nu mai voia să curețe plaja, m-a frapat pentru că primea aproximativ 2.000 de euro pe lună. Motivația? Nu a vrut să facă o muncă considerată umilă’.
Pentru Marta Marzioli, proprietara unui mic stabiliment din Tarquinia, Lazio, problema post-pandemică este că, pentru băieți, flexibilitatea primează în fața salariului. ‘Gândiți-vă’, povestește ea, ‘că pentru a acoperi o zi de serviciu în turelă a trebuit să angajez doi băieți cu jumătate de normă. Nu voiau să aibă toate după-amiezile ocupate. Dificil atunci să găsești oameni cu experiență. „Anul acesta avem mulți băieți foarte tineri, dar ei trebuie susținuți și sunt din ce în ce mai puțini cei cu mai multe sezoane în spate.
Greutatea responsabilității
Printre aceștia se numără Giovanni Zavalloni, 65 de ani, care are în spate 49 de sezoane la Cesenatico și care ani de zile, în timpul iernii, a fost zidar. Pentru el, lipsa băieților care să lucreze în turelă nu este o surpriză: „Marea diferență față de generațiile anterioare, ca a mea, este că acești băieți nu trăiesc munca sezonieră ca pe o necesitate. Ei nu au foamea pe care o aveam noi. Și datorită condițiilor mai bogate ale familiilor din care provin’.
Pentru cei foarte tineri, gestionarea responsabilității este, de asemenea, complexă. Zavalloni adaugă: „Salvamarul este o muncă complexă, noi suntem primul ajutor pe mare. Trebuie să te antrenezi și este o muncă solicitantă din punct de vedere fizic. Îl recomand ca experiență, în special pentru studenți. Înveți multe: mă gândesc la gestionarea situațiilor de urgență și la cum să le previi. Și apoi lucrezi în aer liber, în contact cu oamenii”.
