Nu am auzit de mult o noutate care să mă revolte așa de tare ca asta. Care să mă dezguste și să mă facă să cred că homo sapiens e un animal absurd și sortit dispariției. Angelina Jolie și-a tăiat sânii. Frumoși și sănătoși. Pentru că niște medici i-au spus că s-ar putea să se îmbolnăvească de cancer. Pentru că are nu știu ce genă imperfectă. S-ar putea să se îmbolnăvească oricum, chiar și cu sânii tăiați, dar uite că riscul ar fi cu un anumit număr de procente mai mic. În felul acesta, cu toate că drobul de sare n-a căzut peste copil ca să-l ucidă, a cășunat totuși mari daune. Angelina a mers la măcelar. Cu mult curaj, cum s-a spus.
De ce, m-am întrebat, nu a avut curajul să-și trăiască viața, atâta cât i-a fost sortită, fără a se ciopârți în modul acesta monstruos? De ce a schimbat anii frumoși, și întregi, ai tinereții pe himera unei sănătăți la bătrânețe? De ce a dat vrabia din mână pe cioara de pe gard? Și, dacă frumusețea cere sacrificii, de ce nu a fost dispusă să facă un sacrificiu de dragul frumuseții? Mai mult decât propriul corp, Angelina a ciopârțit propria imagine. S-a transformat brusc dintr-o divă fermecătoare într-o babă ordinară, preocupată doar de migrenele și reumatismele ei.
Marilyn Monroe, Amy Winehouse vor rămânea tinere și frumoase în eternitate, Angelina – nu. Ceea ce a făcut acum, se va proiecta asupra întregului ei trecut. Și tare mă tem că, speriate de marile revelații ale științei medicale, alte debusolate îi vor urma calea.
O altă noutate, ceva mai liniștitoare, a fost sinuciderea de la Notre-Dame de Paris a lui Dominique Venner. Acest respectabil intelectual de dreapta a făcut gestul său eclatant pentru a protesta contra căsătoriilor gay, recent legalizate în Franța. L-am înțeles. L-am aprobat chiar! Pentru că, dincolo de toleranța față de persoanele cu orientări sexuale diferite de cele ale majorității oamenilor, care toleranță nu trebuie pusă în discuție, căsătoria dintre homosexuali este ridicolă. Așa îmi pare mie – și poate greșesc, poate sunt prea conservator.
O astfel de căsătorie e contra dicționarului, unde există o anumită definiție a matrimoniului. E absurdă din punct de vedere antropologic. Subminează temeliile civilizației europene prin consacrarea pentru masele largi a unor modele de om care au fost totdeauna izolate de condamnă ri morale și tabu-uri. Dar ridicolă în mod deosebit cred că e tendința acestor netradiționaliști de a se înscrie în sfera tradiționalului, de a-și instituționaliza relația, de a face familie cu orice preț!
În timp ce la institutul familiei renunță atâția heterosexuali! E ca și cum huliganii ar vrea să facă parte din clubul iubitorilor ordinii, ori ca și cum bolșevicii ar ține să fie consideraț i burghezi respectabili… Dar cred că cei mai ridicoli au fost homosexualii moldoveni, care și-au întitulat o recentă paradă de la Chișinău “Marșul LGBT pentru valorile tradiționale”. Sună ca “Marșul feministelor pentru familia patriarhală”.
Mă mir că nu s-au îmbrăcat în ii, căciuli și ițari. Și cu această ocazie îl felicit pe Vitalie Sprânceană pentru că a observat oximoronul situației. Gestul lui Dominique Venner, ca și recentele proteste publice din Franța contra căsătoriilor și adopțiilor gay, îmi place să cred că vine dintr-un sentiment de armonie și echilibru, opus confuziei libertare și libertine a noilor conformiști. Și cred că nu intră în contradicție cu “La vie d’Adele”, filmul care, la recentul festival de la Cannes, a vorbit cu mult umanism despre homosexualitate.
Noutatea a treia vine din Moldova și este una frumoasă. Căci într-adevăr mi-a plăcut foarte mult să citesc în “Jurnal de Chișinău” articolul Svetlanei Corobceanu “Domnu’ Mangole, congolezul de la Pepeni”. Acest articol ne spune că Moldova nu este numai o țară de unde se emigrează, ci și o țară în care se imigrează. Serge Mangole, afirmă autoarea, este originar din Congo, lucrează de trei ani profesor de informatică și educație fizică în comuna Pepeni, raionul Sângerei. Aici s-a căsătorit cu Irina, una din fostele sale eleve, în timpul în care aceasta era studentă la facultatea de limbi străine.
Acum șase luni, soția a adus pe lume o fetiță, Abigail. În timp ce sătenii încearcă să ghicească de la care dintre părinți a moștenit pruncuța mai multe trăsături, părinții sunt mândri de ea și o iubesc ca pe lumina ochilor. Pe moment, Serge, asemenea tuturor tinerilor profesori din RM, încearcă să facă față unei sarcini dificile: să-și ridice casă din salariul de profesor. Pe lângă activitatea sa didactică, Serge mai este și dirigintele clasei a V-a, face parte din echipa de fotbal a satului și antrenează echipa de volei feminin care a înregistrat mai multe succese la competițiile raionale și republicane.
“E un profesor de milioane și un bun prieten”, îl caracterizează Nicolae, elev în clasa VIII. Serge i-a frapat pe pepeneni cu istoriile despre locurile și tradițiile din țara sa. Anul trecut, Serge a susținut examenul la limba română și la cunoașterea Constituției RM. În august curent, speră să obțină cetățenia, afirmă autoarea. Mass-media din Moldova au preluat cu mare plăcere istoria lui Mangole, care mi s-a părut cu adevărat frumoasă: și congolezului i-a plăcut Moldova, și Moldova l-a tratat pe Serge într-un mod exemplar.
Din păcate, iată însă și noutatea a patra, care ne readuce sub cerul confuz al Occidentului, mai bine zis în metroul roman la stațiunea Flaminio. Unde, pe 24 mai, doi moldoveni s-au certat, iar cearta a sfârșit în tragedie. Unul l-a împins pe celălalt sub trenul care sosea. Împinsul l-a tras după sine pe împingător. Ca rezultat, un picior amputat și o traumă cranică gravă. Agresorul a fost declarat în arest și este supravegheat în spital.
Victor Druță
Guguță, prietenul meu îndrăgit… de nevastă-mea
Un război care nu se mai termină
